Şantierul cu scandal din Nicolina a continuat şi ieri

Asta chiar dacă, la termenul de ieri, investitorul a pierdut procesul.

joi, 05 decembrie 2019, 02:50
1 MIN
 Şantierul cu scandal din Nicolina a continuat şi ieri

Scandalul de la şantierul de pe şoseaua Nicolina 76B a continuat şi ieri, muncitorii fiind din nou prezenţi la lucru, în ciuda ordinului de sistare. Faţă de zilele precedente, situaţia a evoluat totuşi într-o anumită măsură: judecătorii ieşeni au respins acţiunea investitorului (Alexandru Zămosteanu) care solicitase o ordonanţă preşedinţială de „reluare şi continuare a lucrărilor“. 

Avocaţii consultaţi de „Ziarul de Iaşi“ zilele trecute au precizat că oricum acţiunea nu ar fi avut sorţi de izbândă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile speciale prevăzute de lege în astfel de cazuri. Nu este clar dacă decizia judecătorilor va avea efecte în teren, atât timp cât investitorul continuă de trei săptămâni lucrările în ciuda tuturor controalelor făcute de către autorităţi şi a dosarului penal întocmit pe această speţă. Singurul efect este că ordinul de sistare emis de Primăria Iaşi şi Poliţia Locală rămâne în vigoare.

Amintim că proiectul investitorului constă în ridicarea unui bloc cu 4 etaje pe o suprafaţă mică de teren, între blocuri existente. Lucrările au fost autorizate în primăvara acestui an, dar au fost sistate în vară întrucât pe proprietatea beneficiarului au fost descoperite conducte de apă caldă de uz comun. Ulterior, a fost propusă o modificare de proiect care nu a fost încă autorizată. În schimb, investitorul a reluat lucrările în noiembrie, dar, la câteva zile, a mai fost emis un nou ordin de sistare. Totuşi, lucrările continuă şi astăzi.

Comentarii