Schimbare importantă la înmatricularea autovehiculelor și la obținerea permiselor de conducere. Legea a intrat în vigoare

joi, 17 august 2023, 21:25
1 MIN
 Schimbare importantă la înmatricularea autovehiculelor și la obținerea permiselor de conducere. Legea a intrat în vigoare

Persoanele care nu au reședință în România pot înmatricula provizoriu un vehicul. Legea a intrat în vigoare miercuri, 16 august 2023.Astfel, este instituită posibilitatea ca persoanele care nu au reședință sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă țară.

La articolul 13, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins: ”Prin excepție de la prevederile alin. (1), proprietarii care nu au domiciliul, reședința sau, după caz, sediul în România pot solicita înmatricularea temporară a autovehiculelor și remorcilor ce urmează a fi scoase din România în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă să realizeze operațiuni de înmatriculare.Până la aprobarea OG nr. 29/ 2023, acest lucru era permis doar cetățenilor care aveau reședința sau domiciliul în România”.

Ordonanța mai vizează și cetățenii care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere. Ei vor putea să se înscrie la examenul pentru obținerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei școli de șoferi, cum prevedea legislația până în prezent.În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităților din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu mențiunea că a fost obținut un nou permis de conducere în România. 

Comentarii