Schimbare surpriză a locului manifestărilor de 1 Decembrie. Fasole la Palat

marți, 28 noiembrie 2017, 02:50
2 MIN
 Schimbare surpriză a locului manifestărilor de 1 Decembrie. Fasole la Palat

Pentru prima dată în ultimii ani, acestea vor avea loc în faţa Palatului Culturii, şi nu în Piaţa Unirii, ca de obicei. Care este motivul pentru care Primăria a luat această decizie?

Manifestările dedicate Zilei Naţionale de 1 Decembrie vor avea loc în faţa Palatului Culturii. Municipalitatea a luat această decizie în condiţiile în care în Piaţa Unirii are loc Târgul de Crăciun, şi au fost montate mai multe echipamente în zonă. O altă noutate constă în faptul că Primăria va invita pe scenă la discursuri şi reprezentanţi ai Academiei Române şi ai rectorilor, un delegat al elevilor şi persoane care activează în diverse domenii de activitate cum ar fi, de exemplu, IT. Scena va fi amplasată în apropiere de Statuia lui Ştefan cel Mare, loc unde va fi organizat şi ceremonialul religios, urmat de depunerea de coroane.

Programul zilei

Manifestările vor debuta la ora 10 cu un concert de muzică populară, iar două ore mai târziu Primăria va oferi 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, alături de ceai şi vin fiert. În faţa Palatului Culturii va avea loc şi o paradă militară, alte două manifestări din ţară de acest gen aprobate de Ministerul Apărării fiind la Bucureşti şi Alba Iulia. „Evenimentul nu se va termina la amiază, ci va fi urmat de deschiderea oficială a sistemului de iluminat festiv, în jurul orei 17.00 – 17.20. Va fi pornit sistemul de pe Ştefan cel Mare, după care va fi parada militară cu făclii. Până pe 10 decembrie vom aprinde treptat tot sistemul de iluminat festiv“, a declarat ieri primarul Mihai Chirica. Până acum, municipalitatea a amplasat 536 de figurine, 245 de traversări ale străzii, trei porţi şi un tunel luminos. În Piaţa Unirii a fost instalat un stâlp de 15 metri care susţine o plasă luminoasă ce acoperă aproape integral zona. În centru şi în diverse cartiere au fost plasaţi şi împodobiţi 24 de brazi. Organizarea manifestărilor dedicate împlinii a 99 de ani de la Marea Unire în faţa Palatului Culturii va atrage şi unele modificări în circulaţia mijloacelor de transport. Circulaţia tramvaielor pe strada Palat va fi suspendată joi (până la ora 12.00) şi vineri (până la ora 15.00), iar traseele de tramvai ale 1 şi 13 vor fi redirecţionate prin Tudor Vladimirescu. Pe traseul 9 vor fi introduse autobuze şi vor circula din Podu Roş spre Târgu Cucu şi retur pe strada Sf. Lazăr, alături de autobuzele 28 şi 41.

 

Comentarii