Şcoala Părinţilor, suspendată din cauza cursurilor şi congreselor

luni, 07 octombrie 2019, 20:29
1 MIN
 Şcoala Părinţilor, suspendată din cauza cursurilor şi congreselor

„Şcoala părinţilor“, proiect organizat de Maternitatea „Cuza Vodă“, a fost suspendată pe termen nelimitat. Şi asta în pofida faptului că zeci de cupluri din Iaşi dar şi din Moldova şi-au aratat dorinţa de a se iniţia în cea mai nobilă meserie, cea de părinte. Organizatorii au anunţat printr-o postare pe reţeaua de socializare faptul că, pe motivul că studenţii de la UMF au început cursurile, că mulţi specialişti se află plecaţi la diferite congrese dar şi din cauză că numeroşi medici şi asistenţi însă sunt încă în concediu de odihnă, orele de pregătire la Şcoala Părinţilor nu se vor putea ţine, cel puţin în perioada următoare. 

„Nu are sens să insistaţi telefonic sau prin mesaje pe pagină. Următoarele cursuri se vor desfăşura după 28 octombrie şi vor fi anunţate cu minim 10 zile, o săptâmână înainte, public , pe pagină. În cazul în care doriţi să faceţi cursuri mai devreme, vă rugăm să vă adresaţi altor organizatori“, se arată în comunicatul postat pe pagina de socializare. În lunile iulie şi august, la Şcoala Părinţilor de la Maternitatea Cuza Vodă au fost înscrise peste 80 de cupluri. Reprezentanţii şcolii recunosc că numărul acestora a crescut constant în 16 ani de la înfiinţare, dar că spaţiile pentru organizarea acestora sunt insuficiente. Cursurile durează între 4 şi 5 ore, timp în care părinţii află informaţii despre perioada de sarcină, naştere, alăptare şi contracepţie. 

Comentarii