Se consolidează rampele de acces la pasajul ERA și se ridică două blocuri turn în Grădinari

joi, 03 mai 2018, 01:58
2 MIN
 Se consolidează rampele de acces la pasajul ERA și se ridică două blocuri turn în Grădinari

Municipalitatea a emis luna trecută peste 400 de avize urbanistice. Dintre acestea, cel puţin 100 au fost autorizaţii de construire.

Potrivit unor informări publicate ieri, cele mai multe acte de autorizare au fost emise pentru racorduri la reţele de utilităţi în cazul unor clădiri existente, dar instituţia a dat undă verde şi la unele proiecte noi.

Una dintre cele mai importante autorizaţii face referire la lucrări de reparaţii şi consolidare la rampele de acces sud şi nord la pasajul ERA. Investiţia aparţine Ermes Holding SRL, societate ai cărei acţionari vor să extindă, în următorii ani, complexul ERA.

Un alt proiect auto­rizat constă în construirea a două noi blocuri (subsol, parter şi 13 etaje) în zona Grădinari, investitorul fiind Lastor Invest SRL. Blocurile vor fi construite lângă cele două deja construite, în vecinătatea bazei sportive Grădinari.

De asemenea, o altă autorizaţie a primit Lidl pentru amenajarea unui magazin pe bd. Poitiers, în apropiere de Continental.

Inclusiv Primăria Iaşi şi-a eliberat două autorizaţii: una pentru reparaţii capitale la corpul A la Liceul de Informatică şi cealaltă pentru efectuarea de lucrări în regim de urgenţă la Spitalul Dr. C.I. Parhon la clădirea afectată de incendiul din luna martie.

La nivel de certificate de urbanism, demn de remarcat sunt mai multe proiecte tot ale municipalităţii. Astfel, instituţia vrea demolarea Pieţei Podul de Piatră, construirea unei grădiniţe în Bucium pe fonduri europene (std. Bârnova) şi restaurarea unor monumente (Grupul Statuar Voievozi, Monu­mentul Eroilor din Divizia a 2-a, Mo­numentul Independenţei, Monumentul Gh. Asachi).

Comentarii