Se leapădă primarul de Politehnica?

miercuri, 08 iulie 2020, 01:43
2 MIN
 Se leapădă primarul de Politehnica?

 

Până ieri, la prânz, Mihai Chirica nu virase o bună parte din banii aprobaţi în urmă cu o lună de Consiliul Local pentru fotbal. Chirica e sceptic că echipa va evita retrogradarea. Jucătorii au salarii neîncasate şi din luna februarie

 

Victoria obţinută duminică de Politehnica Iaşi în faţa formaţiei Sepsi Sfântu Gheeorghe, victorie care îi menţine reale şansele de evitare a retrogradării, nu a liniştit apele tulburi de la echipa din Copou. În ciuda faptului că oficiali ai clubului şi antrenorul Mircea Rednic au primit asigurări că echipa va primi o sumă importantă din cea aprobată pe 10 iunie de Consiliul Local Iaşi, până ieri la prânz vorbele nu s-au transformat în fapte. Astfel, clubul ieşean a încasat până acum doar aproximativ 350 000 lei din cei 1 168 000 lei aprobaţi de CL în urmă cu circa o lună. Restul, de peste 800 000 de lei, nu au fost încă viraţi spre Poli de primarul Iaşului, Mihai Chirica, deşi, conform unor surse, acesta avea dreptul să dea drumul de mult timp la 750 000 de lei spre Politehnica. Asta pentru că cei 1 168 000 de lei urmau să fie viraţi în trei tranşe, de 30%, 65% şi 5%, numai prima fiind plătită. Cei circa 350 000 de lei amintiţi care au fost daţi fotbalului, adică aproximativ 70 000 de euro, sunt singurii bani viraţi de municipalitate în acest an în conturile Politehnicii.

Drept urmare, jucătorii ieşeni au în continuare restanţe salariale importante. Elevii lui Mircea Rednic mai au de primit două treimi din salariul pe luna februarie, două treimi din cel de pe luna martie şi jumătate din retribuţia corespunzătoare perioadei 16 mai – 15 iunie. În total, două luni de restanţe salariale. Iar săptămâna viitoare, la aceste restanţe se vor adăuga şi drepturile pentru cea de-a doua jumătate a lunii iunie. Menţionăm că în perioada în care fotbaliştii au fost în şomaj tehnic, 24 martie – 15 mai, aceştia au primit circa 500 de euro lunar, de la bugetul de stat.

Coincidenţă, nevirarea de către Chirica a banilor către Poli apare într-o perioadă în care tensiunile existente între omul de încredere al primarului din club, Adrian Ambrosie, şi preşedintele Ciprian Paraschiv au apărut în public.

Ieri, Mihai Chirica s-a arătat pesimist în legătură cu menţinerea Politehnicii în elită.

Pe de altă parte, Rednic, Paraschiv şi alte persoane care luptă pentru Poli spun că evitarea retrogradării poate fi îndeplinită dacă echipa va fi sprijinită în aceste momente. Rămâne de văzut ce atitudine va avea în continuare Chirica faţă de clubul care va afla în circa o lună ce îi va rezerva viitorul. x

 

 

Comentarii