Se mişcă apele la rugby

luni, 09 mai 2022, 01:43
2 MIN
 Se mişcă apele la rugby

 

Fetele câştigă pe linie, băieţii au bătut la Bârlad cu 52-7

Rugbiul ieşean trăieşte o primăvară frumoasă: echipa feminină de rugby în VII a Politehnicii a câştigat a doua etapă a campionatului naţional iar băieţii de la rugbiul mare n-au avut milă de megieşii bârlădeni. Şi cum o sintagmă universală spune „ladies first!” să începem cu fetele: A doua etapă turneu a Campionatului feminin de rugby în 7 s-a disputat sâmbătă, pe stadionul Tepro din Iaşi. Elevele lui Neculai Tarcan şi Gabriela Lepciuc au învins în meciul cel mai important pe Agronomia Bucureşti cu 12-7 (7-5), după ce, în meciul de pe „Arcul de Triumf” a terminat la egalitate. Primul eseu a fost realizat de oaspete, dar o şarjă a căpitanului Maria Atomi a adus replica, transformarea fiind realizată de Oksana Bunici. Ieşencele au jucat până în final în inferioritate, Loredana Juncanariu primind cartonaş roşu. Eseul izbăvitor a venit după o altă acţiune personală şi a fost realizat de Ana-Maria Sandu.În celălalt joc al etapei, Poli a dispus cu 49-0 de Universitatea Cluj. Junioarele, pregătite de aceiaşi tehnicieni, au realiza victorii pe linie: 31-0 cu CSM Paşcani,36-0 cu Aurora Băicoi – în grupă – şi 22-0 cu RC Cristian, în finală. Următoarea etapă are loc în 21 mai, la Cristian (judeţul Braşov).

* În etapa a III-a a Ligii Naţionale, echipa ieşeană Politehnica a învins cu 52-7 (19-7) în deplasare pe RC Bârlad. Meciul a fost fără istoric, elevii lui Mihai Stuparu, Cosmin Raţiu şi Ioan Iftodi reuşind opt eseuri prin Giuşcă, Neagu, M.Chiriac 2, Curcan 2, Platon şi Husdup, două fiind transformate de Vaman şi patru de Michiduţă. Pentru echipa pregătită de Ioan Harnagea a înscris pilierul Mătase, care a jucat în trecut şi pentru Iaşi.

La Poli au jucat: Dinu, Goncear, Vieru-Găină – Vasilache,Fânariu – Baboiu Arăriţei, Giuşcă – Vaman, Michiduţă – Nicuţă, Curcan, Neagu, M.Chiriac – Matveev, apoi, Bălan, Stanciuc, Platon, Husdup, Bişoc, Holbocianu şi Gafiţa .Sâmbătă, Politehnica joacă acasă de la ora 11:00 cu CSM Galaţi

Grupa A: RC Gura Humorului – Bucovina Suceava 22-11; Ştiinţa Petroşani- SCU Alba Iulia 76-14; „U” Cluj – Ştiinţa Baia Mare 13-35. Clasament: 1. Petroşani – 15 p; 2.Cluj – 10 p; 3. Timişoara – 10 p; 4.Baia Mare -6 p; 5.Gura Humorului – 4 p; 6, Suceava – 9 p; 7.Alba Iulia – 0 p.

Grupa B:CS Năvodari – Steaua 3-97; CSM Galaţi – RC Griviţa 12-27. Clasament: 1.Griviţa – 9 p; 2. Năvodari – 8 p; 3.Steaua – 7p; 4. Dinamo – 7 p; 5.Iaşi – 6 p; 6. Galaţi – 4 p; 7. Bârlad – 1 p.

 

 

Comentarii