Ședinţă a Consiliului Local Iași desfăşurată, în premieră, în mediul online

marți, 31 martie 2020, 01:58
2 MIN
 Ședinţă a Consiliului Local Iași desfăşurată, în premieră, în mediul online

Consiliul Local (CL) se va reuni astăzi într-o şedinţă ordinară care se va desfăşura, în premieră, în mediul online. Întâlnirea de astăzi va fi prima în noul context politic local, în condiţiile „înrolării“ recente a primarului Mihai Chirica în PNL. Cei 27 de consilieri locali vor dezbate circa 25 de proiecte de hotărâre în sistem de videoconferinţă prin intermediul unei aplicaţii informatice achiziţionate de municipalitate.

Pe ordinea de zi figurează aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor din subordine, în cazul unor servicii fiind prevăzute creşteri substanţiale ale salariilor directorilor, aşa cum „Ziarul de Iaşi“ a relatat în ediţia de ieri. Consilierul local PNL Răzvan Timofciuc, singura voce critică rămasă în CL după intrarea primarului în rândul liberalilor, a anunţat că va solicita plenului să înjumătăţească cheltuielile cu salariile directorilor din serviciile de sub autoritatea Primăriei.

În contextul crizei determinate de noul tip de coronavirus care provoacă boala infecţioasă Covid-19, plenul CL va opera o rectificare bugetară prin care o sumă de circa 4 milioane lei va fi repartizată către instituţiile din „prima linie“ a Primăriei în combatarea răspândirii virusului (asistenţă socială, transporturi, ordine publică etc.).

În premieră, pe ordinea de zi nu au fost incluse proiecte care prevăd gestionarea patrimoniului public şi privat al municipiului Iaşi. De asemenea, aceeaşi situaţie este şi în cazul proiectelor urbanistice: niciun plan urbanistic zonal nu figurează pe ordinea de zi.

În schimb, plenul va discuta proiecte precum: o nouă „hartă“ a terenurilor cu risc de alunecare din Iaşi, interzicerea oricărui tip de publicitate la videochat, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei săli de festivităţi la Colegiul „Mihai Eminescu“, mai multe solicitări locative şi modificări de organigrame la unele instituţii.

Şedinţa va avea loc la ora 10.00, iar cei interesaţi pot urmări în direct discuţiile pe conturile de socializare ale Primăriei Iaşi (Facebook/Youtube).

Comentarii