Sediul administrativ al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi a fost mutat pe Vasile Alecsandri

marți, 11 mai 2021, 12:26
2 MIN
 Sediul administrativ al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi a fost mutat pe Vasile Alecsandri

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, anunţă că instituţia pe care o conduce şi-a mutat sediul administrativ.

“N-am mai scris de-o vreme, căci n-a prea fost timp. Pentru că pregătim şi ne pregătim. Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi-a mutat deja sediul administrativ în Casa Muzeelor, de pe strada Vasile Alecsandri nr. 6 din Iaşi. La final de iunie, aici vor fi deschise 5 noi muzee, pe lângă cele 11 (plus o colecţie) deja administrate de MNLR Iaşi.

Să le şi numesc, căci avem în fine denumiri definitive pentru toate: mai întâi, Muzeul Pogromului de la Iaşi, pe care noi îl vom prelua în administrare, fiind realizat de Institutul Elie Wiesel şi Consiliul Judeţean Iaşi; apoi, 4 muzee realizate de noi, în diverse parteneriate: Muzeul Teatrului Evreiesc din România (aici sunt mai multe colaborări, pe care le vom menţiona de câte ori se va ivi ocazia); Muzeul Literaturii Române (reinventat şi cu sprijinul UAP Iaşi, mutat din Casa Pogor, unde vom înfiinţa, în loc, Muzeul Junimii); Muzeul Poezie(i), unicul partener fiind artistul Ion Barbu; Muzeul Copilăriei în Comunism (partener principal fiindu-ne USLIP Iaşi, dar cu diverse alte colaborări pe concept).

O să tot anunţăm diverse până la data deschiderii, eu doar voiam să spun acum că se întâmplă schimbările astea serioase la MNLR Iaşi, schimbări la care lucrăm în diverse moduri de vreo trei ani. De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, voiam totodată şi o introducere potrivită pentru a vă ura asta: să vă fie frumoase, fericite, zilele de sărbătoare care urmează!”, a scris Lucian Dan Teodorovici pe pagina sa de Facebook.

Comentarii