Senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași: Specula la pompe trebuie să înceteze! (P)

miercuri, 15 iunie 2022, 10:52
2 MIN
 Senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași: Specula la pompe trebuie să înceteze! (P)

Liderul PSD Iași privește cu îngrijorare la modul în care se modifică zilnic prețul carburanților, iar românii devin din ce în ce mai nemulțumiți. Senatorul ieșean subliniază faptul că o dată cu creșterea prețului carburanților se produc creșteri la majoritatea produselor și serviciilor din toate domeniile de activitate.

„Reacțiile oamenilor cu privire la creșterea prețului carburanților sunt din ce în ce mai vehemente, iar Guvernul trebuie să propună în cel mai scurt timp soluții pentru oprirea acestui fenomen alarmant. Nu este normal ca de la o zi la alta prețul carburanților să crească. Sunt unii care vor să se îmbogățească peste noapte. Mai mult, creșterile la pompe afectează negativ toate celelalte domenii de activitate.

Statul are datoria de a proteja românii în contextul în care perioada dificilă pe care o traversăm (pandemie, războiul din Ucraina, criză economică) pare departe de a se sfârși, iar nemulțumirile populației se vor amplifica pe fondul lipsei de reacție a factorilor decidenți.

Sunt de acord cu propunerea ca cei care practică prețuri nejustificat de mari să fie sancționați chiar și cu până la 1% din cifra de afaceri. O ordonanță de guvern ar putea să clarifice aceste lucruri imediat. Din punctul meu de vedere, scăderea accizelor la carburanți nu reprezintă o soluție pentru scăderea prețului. Diferența nu se va resimți la pompă ci va îngroșa profitul comercianților, după cum se vede acum  în Germania sau Marea Britanie, care au redus taxele, fără ca acest lucru să determine prețuri mai mici. Iar plafonarea va determina penurie și speculă! De aceea, susțin măsuri realiste, care se pot aplica efectiv și mai pot atenua scumpirile.

Practicile anti-concurențiale și comportamentele comerciale speculative pot fi combătute eficient și cu ajutorul Consiliului Concurenței care trebuie să își asume responsabilitatea unor acțiuni permanente de control pe piața carburanților.

Pe de altă parte, PSD a inițiat și susținut deja o serie de măsuri pentru compensarea creșterii prețului carburanților:

  • pentru agricultură acciza a fost redusă la minimul posibil permis de UE (21 euro/1000 litri), iar subvențiile la carburanții necesari au fost acordate la timp;
  • pentru companiile afectate se acordă până la 400.000 de euro/companiei pentru susținerea „input-urilor”, inclusiv a costului cu utilitățile și combustibililor;
  • pentru transportatori s-a acordat o subvenție de 0,5 lei/litru de combustibil.” a declarat liderul PSD Iași, senatorul Maricel Popa.

Comentarii