Sindicatele din Sănătate şi Ministerul de Interne au pichetat Prefectura pentru drepturi salariale

miercuri, 13 ianuarie 2021, 02:53
2 MIN
 Sindicatele din Sănătate şi Ministerul de Interne au pichetat Prefectura pentru drepturi salariale

Protest, ieri, în faţa Prefecturii Iaşi. Membrii sindicatului Sanitas au pichetat instituţia timp de o oră, nemulţumiţi de faptul că nu li s-au acordat anumite drepturi salariale. Principalele revendicări ale sindicatului sunt: deblocarea creşterilor salariale pentru personalul auxiliar, TESA şi personalul din unităţile de asistenţă socială, începând cu 1 ianuarie şi acordarea tuturor sporurilor la nivelul salariului de bază în plată de la 1 ianuarie şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din UPU şi angajaţii din unităţile de asistenţă socială. "Revendicările nu sunt legate de revendicări salariale care au primit deja creşteri prognozate până în 2022. Vorbim de angajaţi cu cele mai mici lefuri care, începând cu 2018 au fost privaţi într-o grilă de salarizare în creştere până în 2022 şi care din păcate şi astăzi este blocată, după ce anterior ni s-a promis că vor fi respectate toate drepturile salariale", a declarat Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iaşi. La pichetul de ieri de la Prefectură, au participat zeci de persoane, toate respectând normele sanitare şi de distanţare socială impuse de pandemie.

Aproape o sută de manifestanţi din forţele de ordine au protestat din nou, ieri, în faţa Casei Pătrate faţă de amânarea aplicării unor prevederi din Legea salarizării 153/2017. După pichetul organizat de Sanitas, a urmat mitingul celor din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, al poliţiştilor, EUROPOL, MANIFEST, sindicatul angajaţilor din sistemul penitenciar, dar şi al pensionarilor militari. Aceştia din urmă, pentru neaplicarea indexării pensiilor. La fel ca în ultima zi a anului trecut, protestatarii au păstrat distanţa de siguranţă unii de alţii şi au făcut mult zgomot, inclusiv cu semnale de avertizare sonore de genul celor instalate pe maşini de intervenţie.

„Nemulţumirea poliţiştilor nu este faţă de neacordarea unor sume băneşti, care în acestă fază de aplicare a legii sunt sume foarte mici, este pentru atitudinea celor care răspund de gestionarea destinelor ţării care preferă să lovească încă o dată în salariaţii cei mai docili bazându-se pe faptul că aceştia au acceptat mereu nedreptăţile săvârşite asupra lor în decursul anilor. Poliţiştii înţeleg situaţia grea prin care se trece în aceste vremuri cumplite datorită acestei boli cumplite, dar nu trebuie descărcate pe seama lor greşelile altora sau faptul că nu au fost de acord cu legea salarizării”, au explicat manifestanţii motivele pentru care au protestat inclusiv în faţa Instituţiei Prefectului din Iaşi. Acţiunile vor continua în zilele următoare. 

Comentarii