Singura autostradă din zona Moldovei ar putea fi inaugurată până la sfârşitul anului

miercuri, 28 octombrie 2020, 20:27
1 MIN
 Singura autostradă din zona Moldovei ar putea fi inaugurată până la sfârşitul anului

Până la sfârşitul anului 2020, ar putea fi daţi în trafic primii kilometri de autostradă din Moldova. Este vorba despre Centura Bacăului, aflată la 95% stadiu de execuţie. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, la Digi 24, că lucrările se aproprie de final.

„Varianta ocolitoare Bacău, avem 31 kilometri, din care 17 kilometri în regim de autostradă. Au termen de finalizare ianuarie 2022. Am dat în trafic la începutul lunii septembrie 7 kilometri din drumul naţional, legătura spre Oneşti, iar cei 17 kilometri de autostradă au în acest moment un progres fizic de peste 95%. Asta îmi dă speranţă că până la sfârşitul anului putem inaugura primul tronson de autostradă din Moldova, cei 17 kilometri de autostradă”, a precizat Bode. Lucrările de construire a Centurii Bacăului sunt realizate de firmele lui Dorinel Umbrărescu, Spedition UMB si Tehnostrade.

SURSA: zdbc.ro

Comentarii