Şofer român de TIR, omorât cu o sabie într-o parcare din Franţa sub ochii soţiei

luni, 17 mai 2021, 16:45
1 MIN
 Şofer român de TIR, omorât cu o sabie într-o parcare din Franţa sub ochii soţiei

Un şofer român de TIR a fost omorât cu o sabie, într-o parcare din Franţa, sub ochii îngroziţi ai soţiei cu care lucra în echipaj.

Mihai se afla noaptea trecută într-o parcare de pe autostrada N28 din Franţa, împreună cu soţia sa.

La un moment dat, tânărul şofer român de TIR i-a spus soţiei că merge la toaletă, iar înainte va verifica încărcătura. Imediat după ce a coborât şi a ajuns în spatele camionului, Mihai a fost atacat cu sabia de un individ.

Soţia sa a văzut totul, iar până să intervină, bărbatul a fost tăiat de două ori, iar criminalul a fugit.

Mai mult, strigătele de ajutor ale femeii ar fi fost auzite de ceilalţi şoferi aflaţi în parcare, însă niciunul nu a coborât pentru a sări în ajutorul colegului lor.

Povestea tragică a şoferului român de TIR a fost făcută publică de Ilie Matei -"Omul soselelor", într-o postare pe Facebook.

Aflați amănunte de pe antena3.ro și de pe Facebook.

Comentarii