Șoferița care a ucis patru muncitori de la Citadin, lăsată să iasă din pușcărie

luni, 11 decembrie 2023, 13:48
1 MIN
 Șoferița care a ucis patru muncitori de la Citadin, lăsată să iasă din pușcărie

Șoferița care a ucis patru muncitori ai Citadin în accidentul de anul trecut de la AMRS pleacă acasă. Magistrații Curții ieșene de Apel au decis înlocuirea arestului preventiv în care se afla aceasta cu arestul la domiciliu.

 Până pe 9 ianuarie, Adina Ghervase nu va avea dreptul să-și părăsească domiciliul din comuna Păltinoasa, județul Suceava, fără încuviințarea organului judiciar. Ea va trebui să se prezinte însă în fața instanței de judecată oricând va fi chemată și i s-a interzis să comunice în orice fel cu martorii din dosar.

Adina Ghervase s-a aflat până acum în arest preventiv timp de un an și cinci luni. Ea a fost trimisă în judecată în noiembrie anul trecut pentru omor calificat și tentativă la omor calificat, riscând pedeapsa cu închisoarea pe un termen de până la 25 de ani.

„În lumina deciziei instanței de a plasa clienta mea în arest la domiciliu, vom respecta cu strictețe toate condițiile impuse și vom colabora în continuare cu instanța de judecată pentru un proces judiciar corect. Ne bucură faptul că instanța de control judiciar a constatat faptul că măsura privativă de libertate și-a pierdut caracterul preventiv, devenind unul punitiv în prezenta cauză”, a comentat reprezentantul legal al Adinei Ghervase, avocatul Radu-Iulian Rusu.

Detalii despre accident, AICI

Comentarii