Stăpânii viitorului

Şmecherie patentă

Vine câte o notificare pe FB de genul: pagina x pe care-o urmăreşti şi-a schimbat numele!? Problema e că e vorba de pagini de care nici n-am auzit, darămite să fi intrat vreodată pe ele şi, să zicem, să le fi dat „follow”. Băi, Mark Zuckerberg&Co, cum naiba vine asta? Ce-i cu şmecheria asta patentă?

„Om de bine”?

Sincer să fiu, eu unul m-aş considera insultat, dacă cineva m-ar prezenta drept „un om de bine”, aşa cum a făcut Dan Creţa la emisiunea „Prietenii de la radio” cu invitata sa Melania Medeleanu.

Capacul şi cârpa

Actorul german Klaus Kinski (1926-1991) ar fi declarat cândva aşa: Der Spruch „Jeder Topf hat seinen passenden Deckel” nützt dir auch nichts, wenn du ein Lappen bist.

Deci: „Vorba cum că ´Fiecare oală-şi are capacul potrivit´ nu-ţi foloseşte la nimic, dacă eşti o cârpă.”

Banc german

Pe care, însă, cred că l-am auzit şi pe la noi:

– Unde ţi-s căştile?, este întrebat un cetăţean.

– Nu le mai port de la nenorocirea ce-am păţit-o.

– Ce nenorocire, omule?

– Mi-a oferit cineva o bere şi eu n-am auzit!

Cred că varianta românească era cu ţuică…

Călăul şi condamnatul

Ăsta chiar că e banc german (okay, poate francez…), pescuit din emisiunea Nuhr im Ersten:

Se duce călăul  cu condamnatul la moarte spre ghilotină. Plouă cu găleata (deşi neo-meteorologii au anunţat secetă).

– Ce vreme de căcat!, exclamă condamnatul.

– Mie-mi spui?, călăul de colo. Eu trebuie să mai fac şi drumul înapoi!

Tirbuşonul de pe hulă

Bonus bun pentru mersu-mi pe jos: ce credeţi că am găsit în hulă, pe marginea drumului, dar pe asfalt? Un tirbuşon din oţel nobil!? Băi, eşti nebun? Cine pierde un tirbuşon aşa, pe drum? Cu atât mai mult cu cât nu cred că-s mulţi amnăşeni care beau vin îmbuteliat la sticlă, cu dop de plută…

Cavit

Văd, la Transylvania Open (n-ar trebui scris Transsylvania, cu doi de ss – unul de la trans, altul de la silva/nia?), reclame pentru Cavit. Copil fiind şi cam mic şi slab, doctorul Sandu, medicul din Apoldu de Sus, le-a recomandat alor mei să-mi dea Cavit. Eu unul l-am luat ca pe nişte dulciuri, chiar mi-a plăcut. Când, adult fiind, am cumpărat aşa, de poftă, ceva Cavit, n-am mai regăsit gustul de odinioară. Dar asta-i treabă generală: nici eugeniile de azi nu mai seamănă, la gust, cu cele de odinioară. Şi multe altele, la fel.

Şarpele şi broasca

La Amnaş, şarpele meu de casă e o broască de pivniţă.

Neobositul

Câinele vecinilor latră şi latră. Are, n-are treabă, el latră. Şi latră gospodăreşte, monoton ca o placă stricată, dar fără stridenţe sonore. Domol, ardeleneşte. Nu mă deranjează, ceea ce-i bine. Dar de ce naiba o fi lătrând el mai tot timpul? Totuşi, parcă nu-i normal. Are el o problema, o mică traumă.

Vizionarul Kundera

Printre cărţile multe şi faine (unele practic noi, necitite) pe care le-am găsit în „Dulapul cu cărţi” din Herrenberg (unde poţi pune cărţi de care nu mai ai nevoie şi poţi lua ce te interesează), am găsit şi romanul Das Buch vom Lachen und Vergessen al lui Milan Kundera (1929-2023). Cartea despre râset şi uitare, mi-am tradus eu titlul, aflând apoi de la prietenul O. (Nimigean, desigur) că în română a fost publicat cu titlul „Cartea râsului şi a uitării”.

Dincolo de faptul că această carte numai necitită nu era, devreme ce era aproape toată ba subliniată, ba cu pasaje încadrate cu câte un mic echer la început şi la sfârşit, chestie teribil de deranjantă, cu atât mai mult cu cât nu puteai să desluşeşti raţiunea sublinierilor ori scoaterii în evidenţă a pasajelor, într-atâta încât am şters toate cele (din fericire, erau făcute cu creionul) până am consumat, spre sfârşitul cărţii, toată radiera de la creionul meu! Aşa am devenit eu măcar noul stăpân al cărţii…

În fine, poftim însă niscaiva pasaje realmente memorabile din romanul lui Kundera (dtv, 2000, în traducerea Susannei Roth), cu relevanţă azi parcă mai mare decât în 1979, când a apărut prima ediţie:

„Asasinarea lui Allende a ecranat în curând amintirea invadării Boemiei de către ruşi, masacrul sângeros din Bangladesh l-a făcut uitat pe Allende, războiul din deşertul Sinai a acoperit plânsetul din Bangladesh, masacrul din Cambodgia a făcut uitat Sinaiul şi aşa mai departe şi mai departe, până ce totul va fi uitat.”

„Rusia, care compunea o fugă mare pentru tot mapamondul, nu putea permite ca undeva să-i fugă niscaiva note. În 21 august 1968 a trimis o armată de o jumătate de milion de soldaţi în Boemia. La scurt timp, circa 120000 de cehi şi-au părăsit ţara, iar dintre cei care au rămas, circa 500000 şi-au pierdut locurile de muncă.”

Azi şi acum, de peste 600 de zile de „operaţiune militară specială” (de război sângeros, pe scurt), Rusia lui Putin se caută prin Ucraina.

Cea mai profundă vorbă‚însă, îmi pare această constatare:

„Oamenii vor să fie stăpânii viitorului ca să poată schimba trecutul.”

În fine, iată şi o viziune mai puţin „războinică”, dar tot vizionară: „Când scriitorul (şi asta va fi în curând cazul) se va fi trezit în toţi oamenii, zilele surzeniei şi lipsei generale de înţelegere vor începe.”

Şi-au început.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist