Starea drumurilor: Pe unele porțiuni s-au format troiene de un metru

vineri, 11 ianuarie 2019, 08:05
1 MIN
 Starea drumurilor: Pe unele porțiuni s-au format troiene de un metru

La primele ore ale dimineții nu erau porțiuni de drum închise pe raza județului Iași. În schimb, circulația este restricționată la 3,5 t pe DN 15D, Piatra Neamț – Roman, din cauza ninsorii abundente și a viscolului puternic. La fel și pe DN 2G între Bacău și Moinești.

În județul nostru, se acționează „la lamă”: utilajele Regionalei de drumuri naționale și cele ale companiei care are contract de deszăpezire cu Direcția de Administrare a Drumurior Județene intervin încă de pe parcursul nopții pentru înlăturarea zăpezii de pe carosabil. Antiderapant și soluții de topire a zăpezii vor fi împrăștiate după ce ninsoarea se mai domolește.

De la Comandamentul de Iarnă al DJADP am aflat că pe unele porțiuni de drum se formaseră troiene de un metru, dar la ora 7.30 a dimineții nu erau dumuri închise. Vântul se întețește însă, astfel că situația se poate schimba de la o oră la alta. Amintim că județul se află sub cod galben de ninsori și viscol până la ora 12. Vom reveni pe măsură ce vom primi alte informații.

Comentarii