Start pe plaiurile Ligii I

vineri, 28 februarie 2020, 02:50
2 MIN
 Start pe plaiurile Ligii I

FC Botoşani – FCSB este cel mai aşteptat meci din play-off, Hermannstadt – Chindia este partida cea mai crâncenă din subsol

 

Astăzi, zi măreaţă în fotbalul românesc. Începe „sezonul neregulat” Ligii I, iar gluma are un sâmbure de adevăr pentru că, într-adevăr, faza play-off/out nu poate fi deloc „regulată” din cauza diferenţei de efectiv între cele două mini-campionate. În play-off, datorită mult-hulitei înjumătăţiri, clasamentul este echilibrat cu un avantaj pentru CFR Cluj, de trei puncte faţă de Craiova şi (surpriză!) FC Botoşani, un avantaj prea mic faţă de diferenţa de valoare între trupa europeană a lui Dan Petrescu şi restul competitoarelor. Dacă CFR Cluj şi principala (teoretic) următoare, Universitatea Craiova, sunt favorite în meciurile cu Astra, respectiv, Gaz Metan, meciul care stârneşte vorbe şi ipoteze se dispută la Botoşani. Se vorbeşte foarte mult de „prietenia” dintre Gigi Becali şi Valeriu Iftime ot Bot‘şăni şi tot ceea ce putem spera este ca aceste scenarii holly(bolly)woodiene să se infirme. Oricum, dacă gazdele câştigă, FCSB îşi poate lua adio de la visul titlului. Şi poate de la reprezentarea europeană.

În play-out, lucrurile sunt complicate. În afară de Viitorul, Dinamo şi Sepsi toată lumea este angrenată în zona cu bucluc. Dacă Academica are palide speranţe la Dinamo (cu tot jocul ultradefensiv al lui Ilie Poenaru, care a dat rezultate, dacă FC Voluntari are şi mai puţine îm bârlogul unui Hagi mânios de ratarea play-off-ului, Iaşul, cu Rednic în frunte, se duce cu speranţe în Secuime, deşi Poli n-a câştigat niciodată de când se confruntă cu Sepsi pe prima scenă. În aceste condiţii, meciul de la Sibiu este derbiul necăjiţilor. Cine câştigă, evadează un pic. Nu câştigă niciuna, se bucură Politehnica şi Academica.

Programul etapei I, (28 februarie – 2 martie)

Play-off:FC Botoşani – FCSB (sâmbătă,ora 20:30), Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş (duminică, 19:15), CFR Cluj – Astra Giurgiu (luni, 20:30). Clasament de pornire: 1. CFR – 26 p; 2. Craiova – 23 p; 3. FC Botoşani- 23 p; 4.FCSB – 22 p; 5.Mediaş -22 p; 6.Astra – 21 p.

Play-out:Sepsi Sfântu Gheorghe – Politehnica Iaşi (vineri, 18:00), Dinamo – Academica Clinceni (vineri, 20:30), FC Viitorul – FC Voluntari (sâmbătă, 17:30), FC Hermannstadt – Chindia Târgovişte (luni, 18:00). Clasament de pornire: 1.Viitorul – 20 p; 2. Dinamo – 17 p: 3.Sepsi – 17 p; 4. Hermannstadt – 13 p; 5. Chindia – 13 p; 6. Iaşi – 11 p; 7. Clinceni – 11 p; 8. Voluntari -10p.

Toate partidele vor fi transmise pe canalele Look, Digi şi Telekom.

 

Comentarii