Staţi cu ochii pe premarii liberali din judeţ ca pe butelie! Cine vrea să taie furtunul de la ceas, ca s-o fure?

miercuri, 26 aprilie 2023, 01:50
3 MIN
 Staţi cu ochii pe premarii liberali din judeţ ca pe butelie! Cine vrea să taie furtunul de la ceas, ca s-o fure?

„Ce facem, dom’ Ciucă, ce ne facem? Că ne încalecă PSD peste tot prin ţară.” Cu o astfel de întrebăricică l-ar fi asaltat pe şeful liberalilor oamenii din ţară la ultima întrunire mai lărgită a partidului, care ar fi ţinut câteva ore bune, totul cu uşile închise şi cu aparatele de bruiat telefoanele în funcţiune, adunare ţinută undeva prin pădurile de pe lângă Capitală.

Marea îngrijorare a liberalilor este că, zice-se, partidoiul, adică mai exact Ciolacu&compania, ar fi pregătit un mare plan financiar prin care să împartă bani guvernamentali cu amândouă mâinile la premarii din ţară. Asta, însă, după rotativa din luna mai, adicătelea după ce Ciolacu va deveni premier, recte jupân pe banii de la buget până la alegerile de anul viitor.

Iar din ce s-a zvonit şi pe la Iaşi în ultima perioadă, cică planul lui Ciolacu ar fi o racolare masivă, cu bani pentru proiectele lor locale, de premari liberali care să vină ( sau unii să se reîntoarcă) la PSD.

Gurile rele mai spun că, la Iaşi, nea Maricel ot partidoi şi-ar fi făcut deja o listă cu premari importanţi racolabili de la PNL. Bine, acuma ştiţi şi voi că la unii nu e vorba decât de o reîntoarcere la vatră. Asta, aşa, ca să nu ne mai întrebaţi cine sunt cei din capul listei lui nea Măricel…

PS: Prin anumite zone ale filialei liberale se mai dau coate şi din alt motiv. Adicătelea la modul că, bun, dar la Iaşi cine aţi vrea să-i ţină strâns în ham la zăhărel, adică aproape, pe premarii liberali? Ei vedeţi acuma de ce chiar e lumea îngrijorată?

Se coace o altoire de adio la Ţaigherime?

Una scurtă dar vioaie, la final, şi din zona Ţaigherimii din Copou. Acolo unde, aşa cum vă spuneam săptămâna trecută, au început să se bată cărţile şi să se dea la tăiat teancul ba la Bucale, ba la Bucureşti, ba chiar unii auzim că şi pe la Vaslui, totul ca să se aranjeze cumva serveala după iminenta pensionare a actualului şef, dom’ Bâtlan.

Spun gurile rele dar bine informate, alea pitite printre boscheţii dinspre catul băieţilor cu ochi albaştri, că la plecare dom’ Bâtlan ar vrea să facă o figură după care să-l pomenească de bine mulţi dintre suptordonaţii săi nevoiţi să vadă dar să tacă şi să înghită.

Ar fi vorba, zice-se, să-l zboare din funcţie pe unul din cei mai enervanţi şefi de serviciu pe care îi are, dar pe care nu l-a putut până acum altoi pe motiv nu de enervare, că-l scotea oricum din sărite, ci din cauza pilelor din zona capitalei. Cin’ să fie, cin’ să fie? Ei, haidaţi, daţi înainte, hai! Nu mai încurcaţiiartraficul, că vorbim cât de curând…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii