Statul paralel sunt eu!

Se dedică pesediştilor de pe coclaurii, văgăunile şi râpele ţării, care şi-au făcut alibi, jucarie şi ideal de luptă din demascarea statului ascuns, ce vrea să le confişte pensiile, ajutoarele sociale şi sticlele de rachiu.

Nu sunt foarte sigur dacă Regele Soare va fi rostit sau nu celebrul adagiu – Statul sunt eu! Istoricii încă nu s-au pus de acord. Dar eu unul am înţeles să declar sub semnatură privată: Statul paralel sunt eu!

Aceasta este o autodemascare patriotică. Nu vă ascund: o fac pentru a obţine clemenţa voastră. Mă mustră cugetul că am făcut-o atât de târziu, lăsându-i cu onoarea nereperată pe bravii pesedişti, ademeniţi cu sume modice şi alcool de proastă calitate, că au bătut drumul până la Bucureşti, la mitingul convocat de ge­niul Teleormanului. Şi cum mai ardea soa­rele acela ca o mămăliga fierbinte, de i-a lovit în moalele capului şi nu au mai avut vlagă să aplaude îndemnurile înălţătoare ale şefului! Mă apasă conştiinţa când îi revăd uitându-se spre înaltul cerului şi invocându-l pe Dumne­zeu: „Dă Doamne să găsim statul paralel, să-l călcăm în picioare…!“ Da’ Dumnezeu îi lăsă să fiarbă „în suc propriu“ (blestemul lui Iliescu săracu’ şi cinstitu’, că a uitat lumea de el!), că doar n-o să se ocupe el de toate bazaconiile pământenilor beţi.

Pe mine însă m-a cuprins mila de oful pesediştilor, care nu mai au pace şi iarba nu le mai place, vorba baladei, până nu chitesc statul paralel. Da, pesedei şi pesediste, şi voi toţi consumatori de gogoşi: eu sunt statul paralel! Eu i-am plătit pe diasporeni şi nu numai să vină la mitingul din 10 august. Am avut dolari asupra mea, i-am ţinut ascunşi, ca să nu afle minerii lui Iliescu… Dar asta nu-i tot: am acasă şi o maşină de făcut bani, pe care am sal­­vat-o din subsolul „peneţeului“ (vă mai amintiţi de 14-15 iunie 1990?) şi când vreau să alimentez conturile statului paralel mai trag o tură.

O altă parte din bani mi i-a dat Soros. Sun­tem prieteni la cataramă. Ne tutuim. Ajunge un bip! şi banii curg în valuri. Dar mi-au mai tri­mis şi amicii mei de suflet, regii şi reginele Marii Britanii, Belgiei, Olandei, Norvegiei, Arabiei Saudite… Şi nu spun decât atât, ca să nu vă bag în sperieţi şi să fiţi seduşi de o mega-teorie, cum că o conjuraţie universală nu mai are linişte până nu-l pune în cătuşe pe bietul Liviuţ. Dar era să uit de Papă, că doar nu va imaginaţi că s-a lăsat cumpărat de Viorica Săraca cu Duhul, cu seminţele ei de mărar.

În fine, amintirile cele mai picante le voi spune numai organelor, la dispoziţia cărora mă pun. Până atunci, iertare ca v-am ascuns atât amar de vreme statul paralel la mine acasă, chinuindu-vă să-l dibuiţi, Doamne iartă! pe unde a înţărcat dracul copiii. Tot eu am fugit după purcel cu odioşi ai statului paralel, de un Crăciun însângerat, de crăpa de râs Codruţa cât o mai îndemnam la şorici. Nu, nu Liviu era în poza aia ticăloasă, la toartă cu celălalt Liviu, Odiosul, care mai nou reinventează statul paralel pe la Washington, dar o să-i vin eu de hac, că n-o fi el mai tare decât mine. Eu eram acela, dar nişte mişei au trucat poza şi au otrăvit pi­xelii (întrebaţi-o pe Norica Nicolai, că e tare în demascarea acestor tehnici imperialiste), l-am pictat pe Liviu, cu tot cu mustăcioara lui, ba i-am imitat până şi zâmbetul trist de la o vreme. Eu am ademenit-o pe Firea, i-am şoptit vorbe dulci şi am smomit-o împotriva lui Liviu. Între noi fie vorba, o credeam mai deşteaptă! Nici nu vă închipuiţi cât de repede a cuplat. Şi nici nu m-a costat prea mult. S-a vândut pe un blid de linte, sărmana. De-ar şti Pandele pe cine ţine acasă!

Altă victorie uşoară. Eu i-am dat pozele lui Ponta, ca să-l fac de cacao. Că doar cine mai crede în poveştile lui de copil întârziat, răzgâiat şi disperat. Curând o să-l vedeţi pe marginea şanţului cerşind milă. L-am scos din joc. Aţi scăpat măcar de unul din carii ce ro­deau în grinda lui Liviu.

Eu am provocat jandarmii din Piaţa Victoriei, pe 10 august. Nu biata Carmen, care era udă leoarcă şi privea ţintă la uşa, că nu mai veneau ordinele lui Dragnea, în plic închis. De vedea săraca diasporeni căţăraţi pe ziduri, în clădirea aceea bântuită de stafiile Ceauşeştilor.

În fine, dragi pesedei, v-am spus toate acestea ca să vă liniştesc, iar eu m-am spovedit ca să mă smeresc. Mergeţi liniştiţi pe la casele voastre şi pe la crâşmele voastre, ca să nu dea faliment sărmanele şi să dispară beutura din ţară. Dormiţi liniştiţi şi mulţumiţi proniei cereşti că Liviu e salvat prin mărturia mea sinceră şi completă. Dar nu-l mâniaţi pe Dum­nezeu cu prea multe cereri de achitare pentru şefii vostri, că o dată se înfurie şi dă cu voi de pământ. Iar pe voi vă bate degeaba, la calup cu şefii, că doar ştie şi El prea bine, că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Vreţi să fiţi victime colaterale?

Pa, dragilor! Să auzim numai de bine şi să ne bucuram că statul paralel, o dată demascat, energiile voastre se vor dedica unor scopuri nobile, iar patria va propăşi. Da, să nu uit! Pe ici, pe colo, unele codiţe ale statului paralel (vreun ziarist vândut, vreun trădător camuflat etc) s-ar putea să mai supravieţuiască.

În fine, nu-mi pot reprima o nedumerire: după ce jucăria asta vă va fi fost luată, voi cu ce mai rămâneţi? Şi la ce mai sunteţi buni? Cui mai folosiţi? Hai, pa! Vă aştept pe reţelele de socializare, anonimi, cum vă ştiu. Muşcaţi cu mânie partizană! t

Mihai Dorin este istoric şi publicist