Ştiinţa la Iaşi

Titlul de mai sus a fost preluat dintr-un articol publicat în urmă cu 75 de ani de acad. Ion Simionescu (1873-1944), personalitate luminoasă a ştiinţei din perioada de dinainte de 1950. Scris cu trei săptămâni înainte de trecerea în lumea drepţilor, articolul-testament semnat de fostul preşedinte al Academiei Române a fost publicat într-una din cele mai cunoscute şi mai apreciate publicaţii periodice ale timpului, Revista Ştiinţifică "Vasile Adamachi" (1910-1949), ale cărei numere sunt acum disponibile în biblioteca digitală a BCU "Mihai Eminescu". Nu este doar credinţa mea că tatăl Sandei Marin, autoarea uneia din cele mai apreciate cărţi de bucate scrise vreodată în limba română, a fost, deopotrivă, un mare profesor de ştiinţe naturale, un cărturar devotat activităţilor de popularizare a descoperirilor ştiinţifice şi un pedagog de stirpe aleasă. Stilul elegant, limpede şi bonom, cu accentuate nuanţe artistice constituie un blazon retoric al omului de ştiinţă care a dus, în viziunea contemporanilor, o viaţă lipsită de ispitele care însoţesc aidoma unor umbre vanitatea celor chemaţi să ocupe înalte demnităţi publice.

Într-un panegiric publicat după plecarea dintre cei vii a Profesorului Ion Simionescu, contrastul dintre firea blândă a omului şi înălţimile responsabilităţilor ocupate de acesta de-a lungul timpului (decan, rector, academician, om de stat) răsare aproape din fiecare rând: "Profesorul Simionescu a fost un om iubit şi apreciat. Ceeace au preţuit din primul loc ieşenii, şi ceeace a condus apoi la o admiraţie unanimă din partea întregii ţări, a fost etica vieţii sale. În adevăr, întreaga sa viaţă a fost consacrată exclusiv muncii, familiei şi luminării celor mulţi. Viaţa aceasta modestă, discretă, plină de omenie şi bunătate, a ştiut să promoveze valorile omeneşti şi să dea strălucire evenimentelor, fără ca ea să se impună prin ostentaţie sau fast" (Ioan Gh. Botez, "Profesorul Ion Simionescu", Revista Ştiinţifică "V. Adamachi", vol. XXX, nr. 1, ianuarie-martie 1944, p. 3).

În ciuda curgerii timpului, publicaţia din care am decupat acest fragment de elogiu închinat savantului Ion Simionescu ar putea servi şi astăzi ca model celor ce vor să deprindă obiceiul de a scrie ştiinţific cu rigoare şi empatie, într-un stil adecvat şi plastic, convingător şi plăcut. În decurs de aproape jumătate de secol, Revista Ştiinţifică "Vasile Adamachi" – fondată, de altfel, de fostul rector al Universităţii din Iaşi – a reprezentat călăuza multor generaţii de tineri atraşi de partea ştiinţei şi nu cred că exagerez dacă îmi imaginez că, în epoca de dinaintea Celui de-al Doilea Război Mondial, la Iaşi se publicau reviste ştiinţifice de certă prestanţă şi rezonanţă europeană. Fără a mai lungi vorba, vă invit să luăm aminte la câteva dintre premierele ştiinţifice înregistrate în articolul-testament menţionat în deschiderea acestor rânduri, "Ştiinţa la Iaşi", Revista Ştiinţifică "V. Adamachi", vol. XXX, nr. 1, ianuarie-martie 1944, p. 5-8:

1. La Iaşi s-a înfiinţat Societatea de Medici şi Naturalişti (1833), primul for ştiinţific cu rezonanţă europeană, "dela membrii căreia au pornit cele dintăi cercetări botanice, ca şi cele dintăi analize chimice de izvoare minerale" (p. 6).

2. La Iaşi se înfiinţează cea dintâi universitate modernă (1860).

3. "Cea dintăi teză de doctorat ştiinţific din ţară la Iaşi a apărut (N. Costăchescu), din laboratorul de chimie minerală a lui P. Poni. (…) Urmează în ritm iuţit altele, din geologie, morfologie, fizică, tot atît de însemnate ca şi cele din străinătate" (p. 7).

4. "La Iaşi s'a inaugurat prin d-na Vera Myller participarea femeilor în personalul profesoral, ca şi în cel ajutător, lucrările unora fiind apreciate în literatura ştiinţifică străină (Elena Lupu, O. Necrasov, Maria Celan)" (p. 7).

5. "De la Iaşi a pornit cea dintăi altoire a ştiinţii practice pe lîngă catedrele teoretice, care a dus la individualizarea ei" (p. 8), proces încheiat cu apariţia universităţilor politehnice şi agronomice româneşti.

6. "La Iaşi a apărut prima revistă de popularizare ştiinţifică, matematecă în special, în 1883, avînd printre fondatori pe C. Climescu, fost bursier al şcoalei normale superioare din Paris" (p. 8).

7. La Iaşi, "oraşul liniştei şi al reculegerii", ştiinţa a ajuns la maturitate (p. 8).

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi