Suedeză jefuită în centrul Iaşului de un telefon foarte scump, în timp ce vorbea. Hoţul şi hoaţa, condamnaţi

luni, 30 ianuarie 2023, 02:50
2 MIN
 Suedeză jefuită în centrul Iaşului de un telefon foarte scump, în timp ce vorbea. Hoţul şi hoaţa, condamnaţi

O studentă suedeză nu s-a putut bucura decât o lună de noul ei telefon iPhone 12 Pro Max Gold. Aparatul, în valoare de 6.600 de lei, i-a fost furat ziua în amiaza mare, în plin centrul oraşului.

Fapta s-a petrecut pe 25 ianuarie 2021. În jurul orei 11.30, A.I. ieşise de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, îndreptându-se pe strada Sf. Teodor spre bulevardul Independenţei.

În buzunarul gecii avea telefonul iPhone, iar în mână ţinea un alt telefon, la care tocmai vorbea. Pe drum, s-a intersectat cu un grup de tineri, printre care se aflau Adriana Mera şi Marius Călin.

Cei doi au urmat-o îndeaproape până în dreptul clinicii Preventis. Douăzeci de secunde mai târziu, fata constata că nu mai are telefonul în buzunar. Crezând că l-a pierdut, s-a întors pe drumul pe care venise, în speranţa vană de a-l găsi.

Cei doi hoţi, prinşi prin metode specifice, au fost acuzaţi de furt calificat. Călin a fost condamnat în martie anul trecut la 1 an şi 3 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Mera nu a fost găsită iniţial, fiind judecată ulterior, separat.

Tânăra de 34 de ani nu se afla la primul conflict cu legea penală, având deja la activ o condamnare pentru o faptă similară, comisă în aceeaşi perioadă. Totuşi, magistraţii Judecătoriei au considerat că noul furt reprezintă doar o faptă izolată, întrucât în ultimii doi ani Mera nu mai comisese nicio nouă infracţiune, ea lucrând în ţară şi străinătate.

Judecătorii i-au mai acordat o şansă, condamnând-o la 1 an şi 10 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Ea nu va trebui să-şi despăgubească victima, acest lucru fiind lăsat de judecători în sarcina lui Călin. Adoptată vineri, sentinţa nu este încă definitivă. 

Comentarii