Suedia: Pentru prima dată, opţiunea NATO obţine majoritate în parlament

joi, 10 decembrie 2020, 15:35
1 MIN
 Suedia: Pentru prima dată, opţiunea NATO obţine majoritate în parlament

'Opţiunea NATO' a obţinut, pentru prima dată în istoria Suediei, o majoritate în parlamentul de la Stockholm, ceea ce înseamnă că ţara scandinavă nu renunţă la posibilitatea de a adera la Alianţa Nord-Atlantică, transmite joi euractiv.com.

În 1949, Suedia a optat să nu adere la NATO şi şi-a declarat o politică de nealiniere pe timp de pace şi de neutralitate pe timp de război. Totuşi, începând din anii '90 a avut loc o dezbatere activă asupra chestiunii aderării la Alianţă.

Democraţii Suedezi (al doilea mare partid de opoziţie), s-a alăturat restului opoziţiei – Partidul Moderat, creştin-democraţii şi liberalii – în privinţa apărării, potrivit cotidianului de largă circulaţie Svenska Dagbladet.

Guvernul minoritar format din Partidul Social-Democrat şi Verzi doreşte însă să continue politica tradiţională de neliniere militară strictă.

Potrivit poziţiei oficiale a formaţiunii Democraţii Suedezi, aderarea la NATO trebuie să fie decisă prin referendum şi făcută printr-o decizie comună cu Finlanda.

Cele două ţări iau parte din 1994 la Parteneriatul pentru Pace, program menit să sporească încrederea şi interoperabilitatea între ţările NATO şi cele non-membre sau potenţial candidate.

NATO are în prezent 30 de state membre, cel mai recent intrat fiind Macedonia de Nord.AGERPRES

Comentarii