Suntem mici, mici, mici

Recunoaşteţi lamentaţia din titlu? Este afirmaţia făcută la cald după meciul de la Berna, cu Young Boys, de către Cristian Bălgrădean, alintat „Pufi”, portarul CFR Cluj şi protagonistul nefericit al finalului care a aruncat campioana României la fotbal peste bordul Ligii Europa. „Suntem mici, mici, mici. Deranjăm. Cei mari dictează. Nu ne putem pune cu ei!” (O fi YBB un fel de Barcelona sau Juventus şi n-am aflat încă?) Auzim de nenumărate ori aceste vorbe, pentru că neamul românesc nu are numai mania persecuţiei, ci și voluptatea ei. Acum 20 de ani, la meciul România – Anglia, care ne-a dus în sferturile Campionatului European din Belgia/ Olanda, auzeam la TVR aceleaşi refrene sumbre de la comentatorii TV. Englezii conduceau cu 2-1, un penalty acordat lor ne afecta la lingurică, Dorinel Munteanu adusese egalarea pentru „pigmei”, dar orice decizie luată de arbitrul elveţian Urs Meier împotriva noastră era urmată de un şir de văicăreli şi consideraţii conspiraţioniste demne de „Sputnik 2020”. Dar spre final, arbitrul Urs Meier a acordat perfect normal un penalty pentru România, contrazicând „oculta mondială” (termenul aparţine, de asemenea, vremurilor noastre) şi totul s-a lămurit. Urs Meier a mai făcut valuri pe la noi prin 2005, la un meci cu Danemarca, când a prelungit meciul până când danezii au marcat şi apoi am mai auzit de el zilele trecute când l-a apărat pe Sebastian Colţescu de acuzaţiile de rasism.

„Derapajul Colţescu” a fost scandalul săptămânii şi a fost comentat şi răscomentat pe toate palierele. Filologii ne-au făcut capul calendar cu diferenţa dintre black şi nigger, dintre negro şi negrito, sau dintre negrul ăla sau ăla negru. Moraliştii în piele de oaie de la FIFA/UEFA, secondaţi de cei de la sucursalele FRF şi MTS ne-au certat părinteşte & ameninţat cu sancţiuni, iar emancipaţii de la Başakşehir Belediyesî Futbol Kulübü cer nici mai mult, nici mai puţin excluderea întregii brigăzi româneşti care a oficiat în ziua aceea la Paris. În frunte cu Ovidiu Haţegan, singurul arbitru european din istoria Ligii Campionilor care a arbitrat în toate rundele fazei grupelor. De ce, Göksel efendi? Pentru că Haţiegan ar fi trebuit să scoată flăcări pe nări când ar fi auzit „ăla negru”, să-i dea un şut undeva lui Colţescu şi să ceară alt arbitru de rezervă. Ceea ce înseamnă că gruparea levantină păstorită de marele campion al drepturilor omului Recep Tayyip Erdogan nu s-a fezandat de vorba lui Sebi, ci de deciziile corecte ale lui Haţegan. Din punctul semnatarului, Sebastian Colţescu nu este rasist, ci cam aiurit… De altfel, foarte mulţi străini din cei care cunosc viaţa din România, inclusiv „blacks” (nu spunem „negri” că se interpretează), au spus răspicat că „românii nu sunt rasişti”. Mai puţin renumitul politician francez Roxana Mărăcineanu, care probabil nu mai ştie unde este România pe hartă sau dacă are capitala la Bucharest sau Budapest (altă confuzie frecventă şi interpretată aiurea).

Dar cazul Colţescu, urmat de discuţia post-Berna, nu a avut pentru noi ca urmare decât revărsarea cisternei de frustrări naţionale. Pe loc ne-am amintit că francezii ne-au făcut ţigani. Aici, lingviştii de ocazie nu ne-au explicat diferenţa semantică dintre „tzigane” şi „gitan” din limba franceză, au tăcut mâlc. Sau că şi ungurii şi cehii ne-au denumit la fel (dar cu oribilul banner în limba maghiară cu uterul unguroaicei, afişat pe Arena Naţională cum rămâne?). Apropos, la fel cum celebrul hit Black Lives Matters (Vieţile Negre Contează), la care se subînţelege voit şi cuvântul Only (Numai) este un fel de rasism, nuanţe şovine se găsesc şi în această „alergie românească” la termenul pomenit mai sus. Dar uităm că între opiniile ejectate de ziarişti, microbişti sau ultraşi şi între cele oficiale sunt diferenţe enorme. Dacă un creieraş injectat de alcool ţipă ca maimuţa în tribune e una, iar dacă un oficial UEFA spune „negru ăla” e alta.

Oare poporul acesta român este format de un fel de ţânţari, sau mai rău, virusuri, care aşa mici-mici-mici fac mult rău şi lumea întreagă se mobilizează exemplar spre a-i stârpi? Iar asemenea frustrări paramasochiste se propagă şi pe plan intern, sub forma orgoliilor locale. Dar asta este altă discuţie.

Nu suntem mari, dar nici pigmeii lumii. Suntem atâta cât suntem, dar un pic de demnitate naţională nu ne strică, inclusiv la unii demnitari cu siluete de ghiocei care ne oficializează statutul ăsta minor. „Romanians Matter”. Fără „Only”!