Suspiciunea de coronavirus s-a dovedit a fi gripă AH3

luni, 10 februarie 2020, 02:50
3 MIN
 Suspiciunea de coronavirus s-a dovedit a fi gripă AH3

Profesoara din Suceava rămâne internată la Spitalul de Infecţioase.

Suspiciunea de coronavirus în cazul femeii aduse de la Suceava la Iaşi a fost infirmată în cursul zilei de sâmbătă, fiind însă confirmat diagnosticul de gripă sezonieră, de tip AH3.

„Ministerul Sănătăţii (MS – n.r.) a fost informat de către reprezentanţii Institutului Naţional de Boli Infeciţoase «Prof. Dr. Matei Balş» că, probele pacientei sunt negative pentru noul coronavirus. Tânăra nu este infectată cu noul coronavirus. În aceste condiţii, medicii infecţionişti din unitatea sanitară ieşeană vor decide externarea sau tratament de specialitate pentru alte afecţiuni, dacă este cazul“, au transmis reprezentanţii MS sâmbătă, printr-un comunicat de presă.

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“ din Iaşi, unde femeia în vârstă de 33 de ani se află internată, susţin că momentan starea sa este una bună, însă mai are nevoie de spitalizare şi supraveghere.

„Chiar azi-dimineaţă (duminică – n.r.) am fost să o văd, starea generală este bună, mai rămâne în spital. A fost confirmată cu gripă AH3, primeşte Tamiflu şi este sub supraveghere. Nu este tulpina AH1N1 care dă forme mai grave, dar este tot o tulpină de gripă“, a explicat prof. dr. Carmen Dorobăţ, managerul unităţii medicale.

Pentru diagnostic, probele prelevate au fost trimise la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“ din Bucureşti. Conform unei decizii luate de MS, pentru a putea identifica cât mai repede eventualele cazuri de coronavirus, la nivel naţional urmează să fie achiziţionate teste de diagnostic recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru spitalele din Iaşi, Timişoara, Constanţa, Cluj şi Bucureşti.

În prezent, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“ este dotat cu kiturile necesare diagnosticării infecţiilor de acest tip, însă la spitalele din ţară acestea nu au ajuns.

„Avem aparatul, însă până acum ministerul nu a trimis şi kitul de testare. Dacă săptămâna viitoare, luni sau marţi, nu vom primi, vom cumpăra direct prin achiziţie de urgenţă din banii spitalului“, a completat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

„Gripa evoluează cu intensitate înaltă“

De asemenea, conform reprezentanţilor spitalului numărul cazurilor de gripă se află într-o continuă creştere. Dacă de la începutul anului 2020 şi până pe 1 februarie au fost identificate la Iaşi 42 de cazuri, într-o singură săptămână numărul lor a ajuns la 76 de cazuri.

Medicii spun însă că nu există forme foarte grave. O tânără însărcinată în 20 de săptămâni a fost internată în Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) după ce a fost diagnosticată cu gripă, însă medicii spun că starea sa este mai bună şi a fost mutată în salon.

Un singur pacient se află internat momentan la ATI. De asemenea, şi cei de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile au raportat către MS că în ultima săptămână activitatea gripală „a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă“.

Comentarii