Țiriac continuă războiul cu Serena: Vine un moment în care te prinde vârsta din urmă

miercuri, 30 iunie 2021, 20:44
2 MIN
 Țiriac continuă războiul cu Serena: Vine un moment în care te prinde vârsta din urmă

Ion Țiriac deschide un nou capitol al "războiului" cu Serena Williams. Omul de afaceri a vorbit despre accidentarea fostului lider WTA de la Wimbledon și a sugerat, în stilul caracteristic, că ar fi timpul ca americanca să se retragă din activitate.

Serena Williams a urlat de durere în timpul primului set al duelului cu Aliaksandra Sasnovich, din runda inaugurală a turneului de Grand Slam de la Wimbledon, și a fost nevoită să abandoneze. Jucătoarea din SUA ratează astfel, din nou, șansa de a egala recordul de Grand Slam-uri deținut de Margaret Court (24).

La începtul anului, Ion Țiriac a lansat un atac virulent la adresa Serenei Williams, prin care o îndemna pe campioana din Statele Unite să se retragă din tenis. Au urmat mai multe schimburi de replici între omul de afaceri român și familia fostului număr unu mondial. Acum, întrebat cum comentează abandonul Serenei Williams de la Wimbledon, preşedintele FRT a răspuns:

"Serena s-a simţit foarte insultată când am spus că e timpul (n.r. – să se retragă din activitate). Serena s-a schimbat mult din toate punctele de vedere. Sunt o sută de milioane de oameni care încă se uită la soclul ăla pe care se află o personalitate sportivă care câştigă 50 sau 100 de milioane de euro pe an… De ce? Pentru că dă cu bâta în minge. Nimic altceva, pentru că nu a devenit o mare personalitate pentru că ea cântă la vioară sau la altceva. Şi vine un moment în care te prinde vârsta din urmă oricât n-ai vrea. Şi atunci trebuie să ai puţină decenţă, să vezi un pic lumea din jur şi să vezi despre ce e vorba", a declarat Ion Țiriac.

Aflați amănunte de pe digisport.ro.

Comentarii