TRAGEDIE la Hotel Internațional! Soția unui deputat și-a ucis bebelușul din greșeală

duminică, 16 februarie 2020, 09:45
2 MIN
 TRAGEDIE la Hotel Internațional! Soția unui deputat și-a ucis bebelușul din greșeală

Tragedie azi-dimineața la Hotel Internațional!

Bebelușul de șase luni al unui deputat din Republica Moldova, Angel Agache, a fost găsit mort, după ce mama sa a sunat la 112 și a anunțat ca l-a sufocat din greșeală.

Potrivit unor surse judiciare, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 4.40 de către mamă. Ea anunța că fetița ei nu mai respiră și este rece. O ambulanță de la SAJ cu medic a fost trimisă la fața locului. Copila a fost găsită în stop cardio-respirator "cu rigiditate și lividități", după cum declară sursele medicale. S-a constatat decesul.

Deputatul în vârstă de 44 de ani și soția sa în vârstă de 35 de ani s-au cazat azi-noapte la hotel împreună cu bebelușul.

Din primele informații, se pare că femeia a adormit peste copil.

S-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

Ancheta este condusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Monica Palaghia, prim-procurorul instituției, a precizat ca investigatia este sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

”IPJ Iaşi a fost sesizat de o femeie de 35 ani, cu privire la faptul că s-a cazat la Hotel Internațional din municipiul Iași împreună cu soțul său de 44 ani și copilul de 6 luni, iar pe timpul nopții, în timp ce dormeau, mama a stat în pat peste minor, sufocându-l. Aceștia sunt cetățeni moldoveni. Tatăl minorului decedat este Agache Angel – deputat în Republica Moldova. Cercetări pentru ucidere din culpă”, se arată în informațiile transmise de IPJ Iași.

Comentarii