Trei bârlădeni, hoţi de buzunare la Iaşi. Cum i-au furat portofelul unei femei în autobuz

luni, 09 mai 2022, 22:02
2 MIN
 Trei bârlădeni, hoţi de buzunare la Iaşi. Cum i-au furat portofelul unei femei în autobuz

Trei bârlădeni au fost condamnaţi după ce şi-au încercat norocul ca hoţi în transportul în comun ieşean.

Prima lovitură le-a ieşit, dar au fost prinşi în scurt timp. În primă instanţă, judecătorii le-au dat câte o zi de închisoare pentru fiecare leu furat. Pe 5 martie anul trecut, în jurul prânzului, o ieşeancă a urcat într-un autobuz de pe traseul 30 la Casa Sindicatelor. Avea de gând să meargă o singură staţie, până la Frigorifer. În acelaşi timp cu ea, în autobuz au urcat şi Sorinel Giurcă, Elena Beteringhe şi Marius Călin. Giurcă a observat că fermoarul poşetei ţinute de femeie pe umăr era deschis, iar în interiorul genţii se afla un portofel. S-a apropiat de aceasta, cei doi complici aşezându-se de-o parte şi de alta, pentru a masca furtul. Giurcă a sustras portofelul din poşeta femeii şi l-a introdus în rucsacul pe care îl avea asupra sa. Două minute mai târziu, autobuzul a ajuns în staţie, iar victima şi hoţii au coborât. Femeia a observat imediat că îi lipseşte portofelul în care avea mai multe acte şi 450 de lei.

Deşi purtau măşti chirurgicale, hoţii au fost identificaţi cu ajutorul înregistrărilor făcute de camerele video din autobuz, fiind trimişi în judecată pentru furt calificat. Giurcă şi-a recunoscut parţial faptele, dar Beteringhe şi Călin au negat că ar fi participat la furt. Această atitudine le-a atras o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie, judecătorii nefiind convinşi că ar putea respecta termenii unei eventuale suspendări. Pronunţată vineri, sentinţa Judecătoriei poate fi atacată cu apel.

Comentarii