Ucrainenii au eliminat-o pe Olga Kachura, una dintre fondatoarele milițiilor separatiste din Donbas

miercuri, 03 august 2022, 17:00
1 MIN
 Ucrainenii au eliminat-o pe Olga Kachura, una dintre fondatoarele milițiilor separatiste din Donbas

Forțele armate ucrainene au eliminat-o pe Olga „Korsa” Kachura, una dintre fondatoarele milițiilor pro-ruse ce au declanșat în 2014 insurgența separatistă din Donețk aflată în Donbas, anunță presa din Rusia.

Kachura era comandantul unei divizii de rachete de artilerie, ea având gradul de colonel în cadrul „Miliției populare” a separatiștilor din Donețk. Moartea sa a fost anunțată de primarul din Horlivka, un oraș capturat de separatiștii pro-ruși în timpul luptelor din 2014.

El a rămas sub controlul forțelor pro-ruse de atunci. Înainte de a participa la fondarea milițiilor separatiste, Kachura a lucrat în cadrul departamentului din Donețk al ministerului ucrainean de Interne.

„Astăzi este o zi neagră pentru Horlivka și republică. O femeie curajoasă și înțeleaptă care a stat la originile Miliției Populare din Republica Populară Donețk (RPD) a murit tragic. Kachura Olga Sergeevna, „Korsa” victorioasă și de nezdruncinat, a murit tragic”, a anunțat primarul Ivan Prihodko pe canalul său de Telegram.

Autoritățile pro-ruse susțin că Olga Kachura a fost ucisă în timpul bombardamentelor ucrainene asupra orașului. Citeşte mai mult pe hotnews.ro

Comentarii