De Business

Punem punctul pe știi

Ultima zi de depunere a solicitărilor de ajutor pentru culturile afectate de secetă

marți, 15 septembrie 2020, 07:38
1 MIN
 Ultima zi de depunere a solicitărilor de ajutor pentru culturile afectate de secetă

Fermierii ieșeni mai pot depune doar astăzi, 15 septembrie, cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică (în procent de peste 30%), informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Banii se acordă agricultorilor care au înființat culturi de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz și rapiță. Valorile maxime ale ajutorului de stat sunt diferite, în funcţie de culturi. Astfel, la grâu şi la secară fermierii vor primi 925 de lei la hectar, la triticale 805 lei/ha, la orz 912 lei/ha, la orzoaică 951 lei/ha, la ovăz 772 lei/ha, iar la rapiţă 1.002 lei/ha.

Cererile se pot depune la Centrul Judeţean APIA Iași, dar pot fi transmise și prin fax sau în format electronic (e-mail). Beneficiarii sunt producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, cât și producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii