Campania de Crăciun la final

Ultima zi în care puteţi aduce daruri pentru copiii aceștia frumoși din Alexeni!

marți, 17 decembrie 2019, 03:00
5 MIN

Perioada în care ieşenii se pot alătura Campaniei de Crăciun a Ziarului de Iaşi se apropie de final. Cei care doresc să doneze sume de bani pentru darurile micuţilor de la Alexeni mai pot face acest lucru până la finalul acestei zile. De asemenea, acesta este şi cazul donaţiilor pentru familiile din Alexeni ale căror poveşti le-aţi aflat din paginile ziarului. În cursul zilei de mâine vom face ultimele pregătiri pentru ca darurile mult aşteptate să ajungă la cei 155 de elevi şi copii de grădiniţă de la Alexeni.

Cei nouă membri ai familiei Ursei locuiesc în două camere. Toţi copiii, de la câţiva anişori şi până aproape de 18 ani, se înghesuie pe cele trei paturi din camera cea mai mare. Părinţii dorm pe patul din bucătărie. Nu au altă sursă de venit decât ajutorul social, pensia de 300 de lei pe care o ia Ion, stâlpul familiei, şi alocaţiile copiilor. Bărbatul are o pensie de handicap, după ce un accident din copilărie l-a făcut să nu-şi mai poată folosi o mână. Chiar şi aşa, îl găsim reparând o drujbă. Urmează să repare un gard prin vecini şi munceşte cât poate.

Acasă mai au şapte copii. Cinci care învaţă la şcoala şi grădiniţa din Alexeni, o fată care merge la liceu, în Ţibana, şi Dănuţ, care a renunţat la şcoală. Cea mai mare fiică a familiei abia a împlinit 18 ani, dar a plecat de acasă, la muncă. Mama copiilor, Daniela, strânge din umeri şi spune că şi-a găsit un serviciu şi a plecat. Chiar şi cu o gură de hrănit în minus, nevoile au rămas aceleaşi.

Cei 300 de lei din pensia bărbatului, ajutorul social şi alocaţiile îi ajută să trăiască de la o lună la alta. „Ce pot să fac cu 300 de lei pensie? Acum, cu un milion îţi ajunge să cumperi ce intră într-o sacoşă. E grea viaţa peste tot. Toţi suntem necăjiţi, cam toată ţara e necăjită, dar trăim aşa, cum se poate“, spune bărbatul.

Alimente cumpără cu bani doar când iau alocaţiile, în rest cumpără „pe caiet“. Părinţii se îngrijesc ca cei mici să nu sufere de foame sau de frig, dar grijile nu dispar nicio zi. De jucării sau dulciuri nici nu poate fi vorba.

Marian, mezinul familiei, e la grădiniţă. Singura lui jucărie e o jumătate de bicicletă pe care o trage după el pe drum. „Aşa, cum e ea, zice că se trage cu bicicleta“, spune mama cu amărăciune.

De la Moş Crăciun vrea doar „bomboane şi napolitane“, dar dă din cap, dacă îl întrebi, că ar vrea şi hăinuţe şi ghete călduroase, pe care Moşul i le va aduce datorită generozităţii ieşenilor.

Cine s-a alăturat campaniei

Pentru darurile copiilor şi familiilor din Alexeni, au mai donat în cadrul campaniei Ziarului de Iaşi Alina Cotan, care a oferit pachete cu cărţi, Negrea Magda a donat 100 de lei, prof. M.D. a donat 100 de lei, Aurelia C. a donat pături, pilotă, pernă, îmbrăcăminte şi patru borcane cu miere de albine, o ieşeancă ce a dorit să rămână anonimă a donat lenjerie de pat, iar Maria B. a donat 200 de lei. De asemenea, Alexandru Anghel a donat 1.000 de lei, iar Răzvan Costin a donat suma de 250 de lei.

Cum putem să-i ajutăm

Cei care doresc să ajute în această campanie sunt aşteptaţi la sediul redacţiei, bd. Nicolae Iorga nr. 35. Mai multe detalii la telefon: 0232/271271. La acelaşi număr, firmele pot obţine detalii despre eventualele contracte de sponso­rizare tip. A fost deschis şi un cont de donaţii la BRD de către Şcoala Profesională de Industrie Alimen­tară Ţibana (n.r. – şcoala cu personalitate juridică care are în subordine Şcoala Alexeni), contul fiind RO19BRDE240SV31022122400.

Din banii strânşi, Ziarul de Iaşi va cumpăra ghetuţe, fulare şi mănuşi, împreună cu reprezentanţii şcolii. Pentru că vor rămâne fonduri, vor fi achiziţionate şi materiale didactice moderne (laptopuri, videoproiectoare, table electronice etc.) necesare Şcolii Alexeni.

De asemenea, ieşenii care doresc să doneze îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării sau alimente neperisabile pentru familiile nevoiaşe din Alexeni pot face acest lucru la sediul redacţiei.

Contul deschis în cadrul acestei campanii va rămâne activ până la finalul acestei luni. Eventualele donaţii care vor fi făcute după terminarea campaniei vor fi utilizate de către şcoală pentru achiziţionarea de materiale didactice.

Lista onorabilă a donatorilor

  • Alexandru Anghel – 1.000 lei
  • Alina Cotan – pachete cu cărţi
  • Negrea Magda – 100 lei
  • Prof. M.D. – 100 lei
  • Aurelia C. – pături, pilotă, pernă, îmbrăcăminte, miere de albine
  • Anonim – lenjerie depat
  • Maria B. – 200 lei
  • Răzvan Costin – 250 lei
  • Norina Forna – 1.500 lei
  • Constantin Harnagea – 450 lei
  • Liviu Nicolae Ionaşcu – 100 lei
  • Petru Miler – 100 lei
  • Maric Stoica – 100 lei
  • Cristian Mihuleac – 150 lei
  • Felix Hrestic – 300 lei
  • Gabriel Geller – 300 lei
  • Iulia Lazăr – 200 lei
  • Ionuţ Andrei Neculau – 48 lei
  • Adrian David Ioniţă – 400 lei
  • A. – 1.000 lei
  • C.M. – 200 lei
  • Anonim – 200 lei
  • Mihaela Chira – 200 lei + haine
  • Familia B. – frigider, storcător, scaune, haine, decoraţiuni
  • C.O. – încălţăminte, îmbrăcăminte
  • Anonim – 1.000 euro
  • Fam. Mărcuţ – 100 lei + haine, alimente
  • Corina Pădureţ – haine, jucării, cărţi
  • Monica Ungureanu – 500 lei + cărţi
  • Dr. I.D. – 200 lei
  • Moldova Center – 3.000 lei
  • Fides Express – cinci pachete cu alimente şi dulciuri pentru toţi copiii
  • Iulian Mocanu – 150 lei
  • Mihai Corduneanu – 300 lei
  • Grădiniţa P.P. nr. 13 Iaşi – 600 lei, alimente, fructe şi jucării
  • Anonim – 500 lei
  • Anonim – 100 lei
  • FEG – 1.500 lei
  • Maricel Popa – 2.000 lei
  • Adrian Pănescu – 1.000 lei
  • Dan Caşcaval – 500 lei
  • Şerban Niţulescu – 300 lei
  • Anonim – 1.000 lei
  • Anonim – 200 lei
  • Clasa VII B, Negruzzi – haine, dulciuri, jucării
  • Prime Kapital (dezvoltator Silk District) – 3.000 euro
  • Conest – 2.000 lei
  • Anonim – 1.000 lei
  • Anonim – 500 lei
  • Andrei C. – 100 lei
  • Focality – 3.000 lei
  • USLIP Iaşi – dulciuri şi agende
  • Silviu Macovei – 500 lei
  • Constantin Adăscăliţei – 500 lei
  • Editura Gama – cărţi educative
  • M.P. – 2.000 lei
  • Familia Ozarchevici – trei saci cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi dulciuri
  • Camelia Gavrilă -1.000 lei
  • Asociaţia de Părinţi Şcoala „Haşdeu“ – 1.000 lei
  • Maftei Ilie – saci cu îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi obiecte casnice
  • Cuplu pensionari – 100 lei
  • Compania Antibiotice – 3.000 lei
  • Teritex România – căciuliţe şi fulare pentru copii
  • Anonim – 200 lei
  • Viorel Blăjuţ – 3.000 lei
  • Marian Şerbescu – 500 lei

Comentarii