Ultimul val

Volumul “Iluzia Cunoaşterii”, de S. Sloman şi P. Fernbach, a apărut în anul 2017, înaintea pandemiei de Covid-19, dar atinge tangenţial, în câteva capitole, la nivel general, chestiunea opoziţiei unor oameni faţă de vaccinare.

Potrivit autorilor, în Statele Unite, circa 10% dintre părinţi refuză să-şi vaccineze odraslele împotriva aşa-ziselor boli ale copilăriei – în realitate maladii contagioase de mare risc. Drept urmare, pojarul, care fusese deja eradicat, a reapărut, înregistrându-se peste 600 de cazuri în anul 2014. Împotrivirea părinţilor faţă de vaccinare împrumută deseori un limbaj pseudoştiinţific. Deşi aduce în discuţii statistici de toate felurile, şi elogiază, în mod corect, stilul de viaţă sănătos, ce poate ţine la distanţă bolile, argumentul suprem invocă lipsa de credibilitate a specialiştilor, în general, şi a medicilor, în particular, văzuţi ca nişte simpli oameni, supuşi aşadar greşelilor.

Pentru că această situaţie de respingere a ştiinţei se manifesta, în urmă cu 40 – 50 de ani, şi în Marea Britanie, Societatea Regală din Londra a desemnat în 1985 un profesor de la Oxford, Walter Bodner, să propună soluţii de ieşire din impas. Intuiţia lui Bodner, intitulată teoria deficitului, a fost că opoziţia faţă de ştiinţă este indusă de absenţa înţelegerii. Conform acestui model, sentimentul antiştiinţific este determinat de un deficit de cunoaştere şi va dispărea după ce acest deficit va fi înlăturat.

Au urmat decenii de investiţii masive atât în tehnologizarea şcolilor britanice, care au fost dotate cu laboratoare ultramoderne, cât şi în promovarea educaţiei ştiinţifice în rândul elevilor, dar şi al publicului. Rezultatul? Procentul britanicilor refractari la vaccinare a rămas constant, părinţii răstălmăcind cu nonşalanţă cunoştinţele acumulate. Astfel, creşterea numărului de copii bolnavi de pojar era explicat tocmai prin folosirea la scară tot mai largă a vaccinului împotriva rujeolei! Concluzia Societăţii Regale din Londra? Teoria deficitului s-ar putea să fie greşită!

Dar dacă nu lipsa cunoştinţelor îi face pe anumiţi oameni să respingă ştiinţa (nu însă şi tehnologia, după părerea mea, căci mobil are toată lumea, inclusiv conspiraţioniştii!) ce anume îi motivează? Cel mai nou răspuns face referire la falsele credinţe ce ne jalonează viaţa, credinţe ce se bazează pe false modele cauzale. Un exemplu? Mulţi resping organismele modificate genetic mai ales de teama că ar produce o alterare a propriului ADN. 

Autorii arată că respectivele credinţe sunt foarte greu de schimbat întrucât antrenează valori şi identităţi ce sunt împărtăşite de comunitatea din care facem parte. Întotdeauna aceste valori sunt considerate superioare celor acceptate şi propagate de alte grupuri. Pentru că istoria a arătat că nimeni nu vrea să pară mai prost decât altul, primul pas în corectarea falselor credinţe este de a deschide mintea (mai degrabă inima, plusez eu!) în faţa ideii că atât individul cât şi comunitatea din care face parte este posibil să se fi înşelat. Dar câţi oameni au înţelepciunea de a se îndoi de lucrurile în care cred cu atâta tărie?

Probabil vom putea creiona un răspuns la întrebarea de mai sus după următoarele valuri de Covid-19!

Cătălin ONOFREI