Un coşmar: România babuinică

Of! Remarc mai întâi că domnul în cauză este român, dar vorbeşte despre conaţionalii săi la persoana a doua plural; "voi" presupune o disjuncţie de "eu", adică de el, atoateştiutorul, sfătuitorul amărăştenilor din ţară, guru din Manhattan. De acolo România i se pare, pesemne, democratică, senină şi simpluţă. De pe Dâmboviţa şi Bahlui însă orizonturile mi se par mult mai ceţoase. Avem acum dreptul la vot – da. Dar avem şi pielea de bitum a alegătorului nostalgic, care apasă grozav de greu la orice alegeri. Vedeţi dumneavoastră, un alegător englez are sute de ani de exerciţiu democratic, dar tot mai există derapaje şi acolo (Brexitul, de pildă, mi se pare că a fost o mare cacealma prin care alegătorul englez a fost dus de nas; în fine, poate greşesc). Dar la noi? Ce a existat? Sute de ani de salamalecuri şi pupat imineii turcului; apoi o generaţie de tineri paşoptişti ce a impus mai mult cu anasâna nişte instituţii, dar mai mult idealuri occidentale; apoi, între cele două războaie, o politică la fel de ticăloasă ca şi astăzi, cu rare personalităţi "răspicate", cum le zicea Iorga, de genul lui Maniu sau Titulescu; după aceea, ştim: hiatusul democratic comunist.

Aceasta este experienţa noastră naţională în privinţa democraţiei. În aceste condiţii nu este de mirare că masa bituminoasă de români stă ţeapănă, asemenea celei de la începutul secolului trecut, când Rădulescu-Motru vorbea într-o conferinţă din 1910 de românul care nu a ieşit încă din cuvântul grupului, el urmează întotdeauna clopotul turmei. Capul plecat sub orice sabie şi sudoarea călduţă a tovarăşului cot la cot din turmă sunt şi astăzi "idealurile" sale. Românul care votează orbeşte PSD-ul îşi dă seama că qualcosa non va, vorba Papei, chiar contestă în discuţii Puterea, dar îşi zice cam aşa: "Nu-i bine, frate, dar lasă să înceapă ceilalţi revolta, ca să nu rămân eu singurul păcălit. Că doar n-am să îndrept eu lumea, că, ştiu de la tata şi bunicul: politica-i curvă".

La această inerţie naţională, ancestrală aş putea zice, se adaugă lucrurile pe care le cunoaştem. Sunt televiziunile dezinformative (am tot scris despre ele), care în numele unei aşa-zise democraţii a cuvântului liber, prostesc şi ceea ce a mai rămas de prostit. Apoi sunt cercurile de oameni din siajul Puterii, care se adună ca altădată: "strâns uniţi în jurul Partidului". Când directorii de spitale, ba şi şefii de saloane, când directorii de şcoli, când o mulţime de alţi şefi şi şefuleţi de la diverse departmente sunt numiţi politic, iar în jurul acestora se învârt găşti de obedienţi profitori, este clar că va fi greu să smulgi pielea bituminoasă a inerţiei sociale; la fel, când funcţionarii din primăriile patriei, din birourile şi birouaşele administraţiei de stat au salarii de 4000 de lei, când orice poliţist câştigă cât un IT-ist de elită. Toţi aceştia formează masa de coruptibili a corupţilor.

Aceştia toţi sunt făcuţi conştient părtaşi nu numai la votul pentru PSD, ci şi la căderea nivelului moral al societăţii. Instaurarea unei lumi imorale, josnice, obediente, gata de orice mişmaşuri viclene – asta se doreşte. Cu cât societatea capătă trăsături asemănătoare cu cele ale hoţilor şi corupţilor din fruntea ei, cu atât mai bine pentru aceştia din urmă. Asta se doreşte: ruperea şirei spinării morale a poporului.

Credeţi că pe şefii PSD i-a durut undeva de "simfonia lalelelor" de la Piteşti? Aiurea. Participarea liderilor PSD şi temenelile politrucilor supuşi au făcut parte dintr-un exerciţiu ritualic de obedienţă. Copiii "viitorul patriei", florile, pupatul mâinii prim-ministresei intră în ritualul vechi şi arhicunoscut de prosternare în faţa puterii. Ceremonialul piteştean a urmărit de fapt să umilească şi să degradeze. Se vizează în fond demnitatea omului de rând, murdărirea lui într-un fel de anomie generală sub deviza "totul este permis". E acelaşi ritual halucinant ca la babuini: Maimuţa din turmă prezintă omagiul superiorului, dar nu înclinându-şi capul, ci arătând posteriorul. Gestul nu înseamnă, cum s-ar crede, "pupă-mă în c…", ci, din contra, semnifică subordonarea supremă – invitaţia la copulaţie. Maimuţele supuse, precum cele de la Piteşti, le spun şefilor arătându-şi dosul: "Poţi să mă f…"

Această Românie babuinică, proastă, obedientă şi imorală, ne paşte astăzi. Ameninţarea nimicirii demnităţii noastre, a nimicirii fibrei morale naţionale – asta trebuie să ne dea de gândit. O opoziţie serioasă a întregii societăţi conştiente, nu a unor partide atât de predispuse spre matrapazlâcuri şi venalitate, este, cred, absolut necesară. Un pod intelectual între maximalismul nerealist al Diasporei româneşti (cum este cazul domnului meu din Manhattan) şi pesimismul extrem de real al oamenilor din România, care-i duce adesea cu gândul spre apele tenebroase ale dictaturii, este, mi se pare, mai mult decât necesar. Cu îngăduinţa dumneavoastră, voi reveni la temă miercurea viitoare. Mai sunt multe de zis.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist