Un document al Marii Uniri

Deşi a fost editată în vremuri aspre de cenzură, memorialistica lui Puşcariu dezvăluie o panoramă edificatoare a epocii dintre fin de siècle şi Cel de-al Doilea Război Mondial. De altfel, istoria literară a reţinut că volumele Spiţa unui neam din Ardeal (1998), Călare pe două veacuri (1968) şi Braşovul de altădată (1977) conturează tabloul perioadei de răscruce de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutului secolului al XX-lea. Firul memorialistic din volumul Călare pe două veacuri se întrerupe în jurul anului 1906. Cu toate acestea, digresiunile şi completările din textele menţionate oferă informaţii despre lumea de până la izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial. Volumul de Memorii publicat în 1978 reînnoadă firul memorialistic şi cuprinde perioada întinsă între declanşarea Primului Război Mondial, în iunie 1914, şi Primul Congres Internaţional de Lingvistică, organizat la Haga, în aprilie 1928. În colajul baroc al Memoriilor, straturile lumii textuale alcătuiesc un întreg în care elementele de natură (auto)biografică se îmbină cu cele de factură ideologică şi de ordin imagologic, aşa cum într-o simfonie armoniile diverselor tipuri de instrumente concură la producerea efectului muzical de ansamblu dorit de compozitor. Astfel, stratul referinţelor (auto)biografice este corelat cu stratul elementelor care reflectă ansamblul de idei referitoare la crezul artistic, convingerile ştiinţifice, concepţiile filosofice, valorile morale ale persoanelor şi personalităţilor evocate în memorii. Din stratul elementelor de tip ideologic răsare stratul referinţelor imagologice, adică planul reprezentărilor pe care memorialistul le dezvoltă cu privire la colectivitatea sau poporul din care face parte, pe de o parte, şi planul reprezentărilor pe care el le dezvoltă cu privire la străini (persoane, grupuri, comunităţi şi popoare), pe de altă parte. În memoriile lui Sextil Puşcariu, pe fondul dezvăluirii surselor fructificate ca aide-mémoire, transparenţa ce caracterizează referinţele (auto)biografice permite o eficientă gestionare a înrămărilor ideologice şi imagologice. Graţie încadrării om – context – idei – epocă, cititorul este dijirat să înţeleagă şi să-şi formeze imagini despre oamenii cu care memorialistul a intrat în contact, despre viziunile lor asupra lumii (sintetizate aşa cum le-a interpretat memorialistul), despre mediile şi împrejurările istorice în care respectivii oameni au fost cunoscuţi şi despre atmosfera epocii, în genere. Bine stăpânită, arta colajului favorizează surprinderea, cu lumini şi umbre, a omului cunoscut într-o anumită situaţie şi într-o anumită ambianţă a epocii în care el a trăit.

Bogăţia tehnicilor compoziţionale la care Puşcariu a recurs în scrierea memoriilor sale trebuie căutată în fascinaţia filologului faţă de arta literară. Obsedantul gând că despărţirea de scrisul literar a făcut posibilă cariera strălucită de lingvist este, în Călare pe două veacuri, prezentat ca o victorie a raţiunii asupra veleităţii literare. Totuşi, clamata despărţire de orizontul literaturii pare mai mult un exerciţiu de autosugestie, din moment ce savantul are conştiinţa că a colorat cu procedee şi imagini artistice atât scrisul ştiinţific, cît şi pe cel memorialistic. Omul de ştiinţă cultivă cu talent de scriitor tehnica oglinzilor paralele, realizează remarcabile medalioane ale personalităţilor cunoscute şi împleteşte cu nedisimulată pasiune file de jurnal şi extraordinare pagini epistolare. Astfel de tehnici semnalează că instanţa memorialistului adoptă măşti variate (cartograf, dramaturg, pictor, muzician, fotograf ş.a.) la care se recurge cu discreţie pentru a se zugrăvi cât mai transparent o convingătoare şi credibilă imagine despre lumea în care autorul a trăit. Aşa cum celebrul roman al scriitorul englez Daniel Defoe, Robinson Crusoe, impune un memorabil erou civilizator, memoriile lui Sextil Puşcariu creează ca suprapersonaj o epocă de dramatice mutaţii în ritmurile civilizaţiei europene de dinaintea Celui de-al Doilea Război Mondial.

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi