Un Ford produs la Craiova e la fel de rapid ca un Porsche

duminică, 14 martie 2021, 04:30
4 MIN
 Un Ford produs la Craiova e la fel de rapid ca un Porsche

Ford Puma ST – motor turbo de 200 CP, sprint de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde; Porsche Macan – motor turbo de 240 CP, de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde.

Ford produce la Craiova cel mai performant model construit vreodată în România – e vorba de Ford Puma ST. Noul model este creația diviziei Ford Performance, care a fost însărcinată să ascundă sub caroseria recent lansatului model Puma un ansamblu motor- transmisie-suspensie de înaltă performanță. Rezultatul este uluitor: Ford Puma reușește să accelereze de la 0 la 100 de km la ora în doar 6,7 secunde, exact ca un Porsche Macan, un SUV de dimensiuni asemănătoare cu Puma (Macan fiind două ori mai scump decât Puma). Modelul Ford reușește acest sprint cu un motor în trei cilindri de 1,5 litri, 200 de CP, în vreme ce Porsche îl are un motor de 2 litri și 240 CP (ce-i drept însă, Porsche este mai greu cu aproximativ 500 de kg, probabil din cauza transmisiei integrale; Puma are doar tracțiune față).

Progresul realizat de Ford la Craiova este remarcabil – în urmă cu 28 de ani, în această uzină se fabricau Oltcituri, iar acum se produce un SUV la fel de rapid ca un Porsche. Ca o mică paranteză – cel mai rapid Oltcit fabricat vreodată la Craiova era modelul 12 TRS, care avea un motor boxer de 1,3 litri, 61 CP, sprint de la 0 la 100 în 13 secunde.

Performanțe senzaționale

Cum a reușit Ford să ajungă la asemenea performanțe cu noul modelul Puma ST? Este simplu – practic au transplantat  pe noul Puma ST toată partea mecanică de la Fiesta ST, un model deja renumit pentru performanțele sale. Puma are același motor turbo de 1,5 litri și 200 CP și aceeași transmisie manuală în șase trepte. Iar toată puterea e ”pusă” pe asfalt în cel mai eficient mod cu putință prin intermediul unui diferențial mecanic cu alunecare limitată, ce optimizează tracțiunea frontală și minimizează subvirarea. Sistemul distribuie cuplul motorului la roata cu cea mai mare aderență, reducând pierderea aderenței și permițând șoferului să exploateze la maxim motorul. Opțiunea LSD funcționează alături de Torque Vectoring Control, care îmbunătățește aderența la suprafața de rulare și reduce subvirarea prin frânarea roții față de pe interiorul virajului. Diferențialul face parte din pachetul opțional de performanță (1.000 de euro) care mai include și sistemul Launch Control (sistem folosit la plecarea de pe loc cu demarajul maxim posibil, fără să piardă aderența).

Alte modificări suferite de Puma pentru a se transforma dintr-un SUV pașnic într-o fiară: suspensiile au fost modificate, bara de torsiune fiind cu 50% mai rigidă decât la modelul obișnuit. În plus, arcurile de distribuție vectorială patentate de Ford îmbunătățesc sportivitatea și răspunsul direcției. Arcurile cu coeficient de elasticitate variabil aplică forțe vectoriale suspensiei spate și permit forței de virare să fie transmisă direct în arc, pentru un nivel crescut de rigiditate. Tehnologia arcului de distribuție vectorială funcționează în combinație cu amortizoarele reactive în frecvență cu două tuburi Hitachi din față și din spate, având rigiditatea necesară pentru a asigura un control sporit al caroseriei.

Direcția Puma ST are un raport de transmitere de 11,4:1 – cu aproape 25% mai rapid decât pe Puma standard .

Când pui un motor mai puternic pe o mașină, întotdeauna e o idee bună să-i pui și frâne mai mari – discurile din față sunt mărite cu un diametru de 17%, ajungând la 325 mm, iar discurile spate sunt de 271 mm. Frânele modelului Puma ST sunt reglate prin modulație, ce permite un nivel de conducere mai sportiv. De remarcat și faptul că Puma ST vine cu anvelope de înaltă performanță Michelin Pilot Sport 4S (cauciucuri care au fost dezvoltate în cadrul unui parteneriat dintre Ford Performance și Michelin).

Puma ST are mai multe moduri de funcționare: Eco, Normal, Sport și Track (special pentru circuit). Modul Sport se poate selecta rapid de pe un buton de pe volan, chiar din mers – Puma ST se transformă într-o mașină cu un comportament  dinamic excelent, demn de o mașină de raliuri. Direcția devine mult mai incisivă, răspunsul motorului este mult mai gutural (cu niște zgomotoase pocnituri în tobele de eșapament). Acum își dovedesc pe deplin utilitatea și scaunele sport Recaro, care oferă o foarte bună susținere laterală. Singura critică adusă acestei mașini de un fost pilot de performanță e faptul că distanța dintre pedale de accelerație și frână este cam mare, ceea ce îngreunează efectuarea unei manevre foarte folosite în raliuri, cea de apăsare simultană a pedalei de accelerație și frână cu același picior, atunci când schimbi o treaptă și vrei să rămâi cu motorul turat mai sus. În plus, el a mai remarcat și faptul că în modul sport direcția este foarte incisivă și necesită un timp de acomodare.

 

Concluzie

Înainte de a scrie acest articol, am citit și vizionat mai multe cronici ale unor specialiști britanici, australieni, etc – toți s-au declarat entuziasmați de performanțele acestei mașini care se produce la Craiova. Bravo, Ford.

Prețurile pentru noul Ford Puma ST – 29.250 Euro, pentru modelul standard și 32.250 euro pentru versiunea ST2.

Comentarii