Un ieşean, director în Dieceza de Roma

joi, 13 septembrie 2018, 01:50
1 MIN
 Un ieşean, director în Dieceza de Roma

Un preot ieşean a fost numit director al Asociaţiei Caritas Roma. Benoni Ambăruş (foto) este originar din Dieceza de Iaşi, dar a fost încadrat în Dieceza de Roma şi este, de la începutul lunii septembrie, directorul Associaţiei Caritas Romani. 

Acesta vine în locul Monseniorului Enrico Feroci, care a fost numit rector la Seminarul sanctuarului marian „Divino Amore“ din Roma. „Numirea pr. Benoni Ambăruş a fost făcută de vicarul general al papei pentru Dieceza Romei, cardinalul Angelo De Donatis. Din 16 octombrie 2017, pr. Benoni era director adjunct Caritas Roma“, au precizat reprezentanţii Episcopiei de Iaşi. Benoni Ambăruş s-a născut în 1974 la Somuşca, Bacău, a frecventat Seminarul din Iaşi şi apoi Seminarul Roman Major din Roma, fiind sfinţit preot la Iaşi în 2000. Şi-a dat licenţa în teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană, a fost chemat în serviciul de formator la Seminarul Roman. Ulterior, acesta a fost vicar parohial şi paroh în mai multe regiuni din Dieceza de Roma, iar într-un comunicat de presă trimis de Dieceza de Roma, acesta spune că are certitudinea că poate conta pe experienţa şi dăruirea tuturor celor cu care a lucrat până la momentul respectiv. 

 

 

Comentarii