Un lider, un afacerist, un oportunist

Săptămâna trecută am urcat şi am coborât de două ori Transfăgărăşanul pe partea dinspre Cârţişoara. Cu ocazia asta am avut ocazia să observ unele lucruri interesante. De la un moment dat, de exemplu, este linie continuă şi nu prea mai poţi să depăşeşti decât dacă te mănâncă rău de tot. Aici ţine de noroc, adică pe cine se întâmplă să ai în faţă. Poate fi unul care merge acceptabil, care nu te încurcă şi te ţii în urma lui până sus. Asta dacă nu intervine altul. În cazul meu au intervenit atât la urcare, cât şi la coborâre mai mulţi. Din câte am observat sunt cam trei tipuri de lideri de coloană, şi nu numai… Primul tip e cel care s-a pomenit în faţă din întâmplare. Mergea şi el liniştit cu familia, admirând peisajul deosebit când, deodată, la o curbă, aruncându-şi ochii în oglinda retrovizoare vede că are mai multe maşini în spate decât ar fi sperat, ceea ce îl transformă brusc într-un conducător. Atitudinea lui se schimbă radical în funcţie de temperament şi caracter. Unii accelerează, chiar dacă nu e în stilul lor, ca să nu dea senzaţia că sunt o povară pentru ceilalţi şi chiar în ciuda protestelor soţiei ori ale soacrei, alţii devin crispaţi, dar îşi păstrează ritmul neschimbat până la capăt sau până sunt depăşiţi cu toate claxoanele, înjurăturile şi semnalele din faruri, şi, în sfârşit, alţii, cu un bun simţ exagerat şi care nu pot sau nu vor să accelereze, trag pe dreapta şi lasă coloana să „bage tare”. Aceştia sunt „liderii din întâmplare”. Ei nu sunt pregătiţi pentru a conduce şi nici nu vor să o facă. Tot ce doresc e să îşi urmeze drumul liniştiţi până la destinaţie. Dacă totuşi se pomenesc în acea poziţie, vor fi nişte conducători slabi…

Un alt tip de lider pe stradă, şi nu numai, este cel care nu suportă să aibă pe nimeni în faţă. Acesta are, de obicei, un temperament coleric şi o maşină puternică pe care şi-a luat-o exact din acest motiv, pentru că vrea să fie primul. Ai să-l vezi mereu lipit de spatele tău în orice împrejurare şi la orice viteză. Nu se lasă până nu trece în faţa ta. Pe Transfăgărăşan am întâlnit şi de aceştia, cum aş fi putut să îi ratez… Depăşeau pe linie continuă, la mustaţă, dispăreau în faţă cu scârţâit de cauciucuri şi îi vedeam după câteva curbe traşi pe dreapta, făcându-şi selfie-uri cu peisajul. Adică atât de tare se grăbeau, că peisajul nu mai putea aştepta. Pe unul ca acesta îl poţi accepta drept conducător, dacă te grăbeşti foarte tare şi te ţii în „plasa” lui, cum se zice, ca să eviţi radarul şi să nu mai ai grija drumului. Singurele condiţii sunt să nu te duci împreună cu el în prăpastie, să faci un accident pentru că e prea rapid şi imprevizibil, că au fost cazuri, şi să te ţină maşina şi curajul, evident, pentru că unii chiar merg tare de tot.

Şi, în sfârşit, există un al treila tip de lider care merge potrivit cu drumul, nici prea tare, nici prea încet şi e destul de precaut. Am avut şi din aceştia în faţă şi a fost mai mare dragul să îi urmez. Unora chiar le-am mulţumit cu semnale din faruri după ce m-am ţinut de ei noaptea pe drumuri necunoscute şi m-au dus la destinaţie cu stres minim.

E rândul afaceristului. De câţiva ani stau la un camping de la poalele Făgăraşului care e mai bine organizat şi mai acceptabil decât un hotel de 4 stele (proprietarii sunt o familie româno-olandeză; dacă erau 100% români, nu cred ca s-ar fi descurcat la fel…). Avem de toate acolo şi am apucat chiar să cunosc localnici de la care am cerut diverse servicii. Printre ele se numără şi plimbatul copiilor cu calul. Ţiganii proprietari de cai când ne vedeau ne salutau ca pe nişte prieteni vechi. Nimeni nu îi mai cooptau în afară de noi şi ştiau că primesc un ban nesperat. Până acum le dădeam zilnic câte 15 lei pentru o plimbare prin sat de aproximativ 7 minute. Copiii erau mulţumiţi, ţiganii la fel. Până anul ăsta, când, după prima plimbare, ţiganul mi-a cerut 25 de lei, echivalentul unui „pachet de ţigări”, cum zice el. Din acel moment colaborarea noastră a încetat. I-am zis că e prea scump pentru serviciul oferit şi că banii ăştia vin pentru ei practic pe gratis (nu aveau nimic pregătit, nici măcar şa pe cal ori hamuri, aveau doar o pătură murdară), dar el o ţinea pe-a lui, că suma ar fi un minim pentru cele 7 minute. Odată cu noua lui „strategie” de afaceri şi-a pierdut şi singurii clienţi.

Şi acum e rândul oportunistului. Ei bine, aici cazurile sunt mai multe şi chiar foarte actuale pentru că se apropie campania electorală. La mine în comună, Consiliul Local are toate culorile politice cu majoritate minimă roşiatică. În toţi cei patru ani din ultimul mandat nimeni din opoziţie nu a mişcat nimic. Nu am auzit pe niciun consilier să prezinte Consiliului un proiect, oricât de stupid ar fi fost. Toate care au fost supuse spre dezbatere şi aprobare au venit din partea primarului. Acum însă, când alegerile locale bat la uşă, toată inspiraţia şi creativitatea de pe lume au năvălit în viitorii candidaţi. Nu vorbesc de promisiuni, că alea curg gârlă, ci de acţiune, de activităţi concrete, nene… Unii fac înţelegeri cu proprietari de terenuri pentru viitoare parcuri de joacă pentru copii, sau proiecte de amploare pentru pieţe agroalimentare care să vină în întâmpinarea nevoilor stringente al sărăcuţului şi preţiosului de alegător, alţii fac sesiuni online gratuite de instruire pentru tinerii antreprenori, rupându-şi din timpul preţios. Ce nu se putea înainte acum este floare la ureche de făcut. Nimic nu mai este imposibil! Discursurile pentru susţinerea proiectelor sunt atât de coerente şi convingătoare, că te întrebi cine ar fi putut să refuze aşa ceva în timpul mandatului dacă ar fi fost prezentate în plenul Consiliului… Marele meu mister este cine i-a împiedicat să „funcţioneze” pentru cetăţean până acum? Răspunsul nu poate fi decât unul clar: Nimeni! Dacă doreau să facă ceva, chiar ar fi reuşit, indiferent de cine ar fi avut majoritatea.

Adevărul e că de fapt totul e o mascaradă pusă în scenă de o şleahtă de oportunişti la fiecare patru ani pentru a primi binecuvântarea votanţilor. Dar ce mă scârbeşte şi mai mult e că de fiecare dată acest spectacol de comedie este luat în serios de „spectatori”, latura lui ridicolă nu este niciodată văzută, nimeni nu le râde în faţă clovnilor, iar după alegeri, noii „lideri” se dovedesc a fi la fel de inactivi şi incapabili ca o ceapă degerată.

Briscan Zara este scriitor şi publicist