Un minunat ghid al Bucureştiului literar

De multă vreme n-am citit cu atâta plăcere şi – deopotrivă – cu atât interes o carte de critică precum acest Dicţionar de locuri literare bucureştene realizat de Corina Ciocârlie şi Andreea Răsuceanu (ed. Humanitas). Spun „carte de critică”, dar eticheta este simplistă: avem a face totodată cu o carte de istorie literară (şi de istorie pur şi simplu, însă fără nimic pedant), cu un ghid pasionant al Bucureştiului de ieri şi de azi, precum şi cu un fel de puzzle uriaş din ale cărui secvenţe prinde contur un tablou, în culori vii, al prozei româneşti, de la începuturi până la ultimii veniţi. E drept că sunt folosite nu doar operele de ficţiune, ci şi – cu măsură – scrieri memorialistice sau jurnale intime, care furnizează nu o dată  informaţii preţioase. Dicţionarul cuprinde vreo 170 de „locuri” rânduite (cum altfel?) alfabetic, cu personaje şi situaţii circulând de la un loc la altul, întretăindu-se neaşteptat şi stabilind adesea cele mai improbabile legături. O serie de hărţi, desenate atent de Rareş Ionaşcu, ne ajută să reconstituim în minte cartiere astăzi dispărute ori mutilate iremediabil sau să urmărim traseele unor personaje, trasee ce configurează spaţii ficţionale privilegiate. Să nu uit multele fotografii, majoritatea „de epocă”, graţie cărora peisaje urbane binecunoscute apar într-o lumină surprinzătoare.

Cartea, aşadar, inventariază cartiere, bulevarde, străzi, parcuri, grădini, pieţe, monumente, clădiri,  biserici, statui, hoteluri, cafenele, restaurante etc. În ce priveşte prezenţa lor în literatură, partea leului revine perioadei interbelice, când se produce şi o accelerată „urbanizare” a romanului românesc. Dar autoarele coboară în timp până la Filimon şi Ion Ghica (cel din Scrisori), iar dintre contemporani, pe lângă Mircea Cărtărescu – socotit, pe bună dreptate, marele romancier de astăzi al Bucureştiului – îi regăsim pe Ioana Pârvulescu, fraţii Florian, Cristian Teodorescu, Bedros Horasangian, Ion Manolescu, Mihai Zamfir ş.a.m.d. În textele examinate de Corina Ciocârlie şi Andreea Răsuceanu, Bucureştiul apare într-o multitudine de ipostaze care, prin chiar varietatea lor, sunt marca inconfundabilă a unui oraş fascinant, de o excepţională „productivitate” în plan literar. Iată, spre exemplu locurile cu încărcătură erotică: „aerul erotizat din raza hotelului Bulevard”, erotismul „difuz” din zona Batiştei, bulevardul Elisabeta ca „topos bucureştean al aventurilor romaneşti”, parcul Carol – loc al „reveriei sentimental-erotice”, Cişmigiul – şi el un spaţiu intens erotizat (la Anton Holban, Cella Serghi, Sebastian, Eliade) etc. Bucureştiul este şi un oraş al misterelor, al enigmelor (pădurea Băneasa în Noaptea de Sânziene, şi tot la Eliade Cotroceniul sau triunghiul Pache-Mântuleasa-Popa Soare) ori strada Dumbrava Roşie, una din acele „enclave enigmatice cu potenţial romanesc”. Cafenelele, restaurantele (Capşa, Fialkovski, Elysée) sunt, fireşte, spaţii ale convivialităţii şi indică, în acelaşi timp, poziţia socială a celui care le frecventează. Schimbările de nume ale străzilor ori pieţelor reflectă convulsiunile istorice (depoul Bonaparte a fost botezat Ilie Pintilie, apoi Iancu de Hunedoara iar astăzi se numeşte Victoria; sarabanda numelor de străzi din scena inaugurală a Scrinului negru sugerează că procesul de înlocuire a lumii vechi este ireversibil). Deformarea numelor poate genera efecte comice: Malmaison, Malmezon, Marmizon (Caragiale, în paranteză fie spusă, e o mină inepuizabilă, „exploatată” inteligent de către cele două autoare). O fecunditate literară cu totul excepţională a arătat, de-a lungul anilor, Calea Victoriei (v., la pagina 378, „simpla enumerare” – lista e impresionantă – a personajelor care practică exerciţiul ritualic al plimbării pe cunoscuta arteră centrală a capitalei). Nostalgicii au multe prilejuri de aduceri aminte – spre exemplu evocarea cinematografelor de pe bulevardul Elisabeta, a cofetăriei Nestor, a pieţei Matache şi a altor locuri care încă existau într-un trecut recent.

Pentru că această carte superbă mai are o calitate: ea ne arată că, distruse de furia dementă a unor vremelnici potentaţi, cartiere şi clădiri rămân în memoria noastră graţie literaturii. E cazul cartierului Uranus, al cartierului Buzeşti, a Căii Văcăreşti, pentru a aminti doar cazurile cele mai notorii (şi mai dramatice). Literatura îşi ia, într-un fel, revanşa asupra unei istorii bezmetice. Şi, tot ca un soi de compensaţie, scriitorii inventează străzi şi le „lipesc”, verosimil, pe harta reală a oraşului: strada Pacienţii la Caragiale, strada Preoteselor la Mircea Eliade, strada Tritonilor la G.Călinescu.

Captivantă la lectură, impresionantă prin întinderea lecturilor, riguroasă în ce priveşte selectarea datelor istorice dar dând frâu liber fanteziei asociative, cu notaţii  de mare fineţe şi, câteodată (atunci când trebuie), de un umor rafinat, cartea Corinei Ciocârlie şi Andreei Răsuceanu e un regal.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor