Un pelerinaj al coincidenţelor? (I)

Am observat cum şi unii critici „de serviciu” ai pelerinajului au mai înmuiat tonul, ba chiar au venit cu soluţii pentru extinderea sărbătorii şi în alte zone ale oraşului. Ca să nu mai vorbesc despre presa care, în majoritate covârşitoare, s-a concentrat cu adevărat pe miezul pelerinajului, cu multe relatări de suflet, cu accent pe trăirile pelerinilor. Le mulţumim şi pe această cale!

***

De fiecare dată, după un astfel de moment, încerc să iau aminte la lucrurile bune şi la cele mai puţin bune. Să ştiu ce avem de continuat anii următori şi ce avem de schimbat. Dar, mai ales, să sesizez specificul sărbătorii pentru că, deşi hramul este acelaşi, fiecare an aduce cu sine ceva deosebit. Mi s-a părut că sărbătoarea de anul acesta a fost marcată de multe… să le numim… coincidenţe!

Am să mă dau pe mine de exemplu, mai întâi. Ştiu că s-a sesizat, anul acesta, lipsa mea din „faţa microfoanelor”, în calitate de purtător de cuvânt. Faptul a fost cauzat de motive medicale care m-au ţinut fizic departe de evenimente. Dar implicarea mea a fost regândită pe alte coordonate. Eram tare necăjit că nu voi putea nici măcar pe 14 octombrie să ajung la Catedrală. Şi, coincidenţă sau nu, starea de sănătate s-a îmbunătăţit subit în seara zilei de 13 octombrie, reuşind să ies din casă. A fost bine cât să mă pot deplasa, chiar dacă încă aveam dureri. Inclusiv a doua zi, până la prânz, a fost mai bine.

Nu pot să nu cred, aşadar, că Sfânta Parascheva a mijlocit pentru a putea fi şi eu prezent măcar la ceea ce constituie miezul sărbătorii. Am rugat-o să nu mă lase departe, amintindu-i, în rugăciunile mele, că şi atunci când am fost un an preot misionar în Spania, tot am avut bucuria să o prăznuiesc – întrucât Mănăstirea Vilaller, unde am fost găzduit, are chiar hramul Sfintei şi deţine o pernuţă care a stat sub capul ei pentru o vreme.

***

Suntem într-o perioadă marcată de război, de conflicte, de dezbinare şi de ceartă. La pelerinaj, deloc întâmplător, s-a evidenţiat exact opusul a ceea ce marchează, de regulă, spaţiul public românesc. Oameni de diferite vârste, profesii sau convingeri care au stat alături. Oameni care aveau, preţ de câteva ore, un ţel comun. Care se ajutau unii pe alţii. Care comunicau firesc. Deschişi să primească ajutor şi îndrumare. Dispuşi să… coincidă!

„E multă pace” – aceasta este expresia prin care atmosfera pelerinajului era descrisă chiar şi de cei ce doar treceau prin zonă, din pură curiozitate. Un duh de pace plutea peste tot, mai ales în curtea Catedralei. Era ceva ce liniştea şi mângâia. A fost ca o încredinţare că se poate trăi şi altfel. Că mai există momente care ne unesc. Dar, pentru aceasta, trebuie să ne îndreptăm paşii şi privirile tot mai insistent spre Dumnezeu şi să-L urmăm ca simpli pelerini pe acest pământ, lăsându-ne ghidaţi de către sfinţii Săi.

***

Baldachinul din curtea Catedralei, care a adăpostit pentru o săptămână sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, a fost asemănat cu „o gură de Rai”. Mai ales de către pelerinii tânjind să ajungă, după ore de osteneală, măcar pentru câteva clipe acolo. Se vedea pe chipurile multora, când ieşeau, o bucurie nepământească.

Şi, iată, o nouă coincidenţă. Primii oameni au păşit în grădina Edenului, sădită de Dumnezeu pentru ei (Facerea 2, 8), pe când pomii erau în plină toamnă, încărcaţi de roade (de aceea şi anul bisericesc începe cu luna septembrie). Căderea omului a atras cu sine închiderea Raiului, care nu a mai fost deschis decât după moartea pe Cruce a Mântuitorului, Cel Ce a sfărâmat porţile iadului şi a scos de acolo pe Adam, pe Eva şi pe toţi cei ce au ales să-L urmeze.

Sfânta Parascheva este prăznuită chiar în mijlocul toamnei (14 octombrie) – fapt ce ne aminteşte de această originară grădină a Edenului. Iar Sfântul Cuvios Paisie este prăznuit pe 15 noiembrie – adică în prima zi a postului Naşterii Domnului, Cel Ce a făcut ca peştera de la Betleem să fie un colţişor de rai pe pământ.