„Mi s-a furat suprafaţa de 7.500 metri pătraţi teren intravilan, în Galata"

Un pensionar aşteaptă de un an de zile să intre în audienţă la primar

luni, 07 martie 2022, 02:58
2 MIN
 Un pensionar aşteaptă de un an de zile să intre în audienţă la primar

Un ieşean încearcă de aproape un an să intre în audienţă la primarul Mihai Chirica. Într-o sesizare adresată redacţiei, Nicolai Bălan (87 de ani) a arătat că de 30 de ani este nevoit să suporte umilinţa nerezolvării unei probleme de fond funciar.

Potrivit acestuia, a depus numeroase solicitări de primire în audienţă, dar nu a primit vreun răspuns de la Primărie. În aceeaşi măsură, s-a lovit de ignoranţa Prefecturii. Nicolai Bălan spune că a fost privat ilegal de constituirea dreptului de proprietate asupra unui teren din Galata, moştenit de la bunicii săi.

„Mi s-a furat suprafaţa de 7.500 metri pătraţi teren intravilan, moştenită de la bunicii mei, eliberându-se un Ordin de punere în posesie nr. 262/1993 şi a unui Titlu de proprietate nr. 183571/1993 în baza unor acte falsificate şi declaraţii mincinoase, înstrăinându-se terenul prin vânzare”, a declarat Nicolai Bălan.

Ieşeanul a adăugat că terenul său a fost vândut apoi pe „bucăţi”, respectiv în suprafeţe de 6.700 mp, 500 mp şi 300 mp. Bălan a precizat că, în anul 1992, Comisia de fond funciar de la nivelul Prefecturii a emis o decizie (41583/1539/5) care îi confirma dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3.600 mp (jumătate din terenul moştenit), dar, cu toate acestea, procesul de punere efectivă în posesie nu a fost finalizat. În schimb, ieşeanul a avut surpriza să constate că, ulterior acestui moment, au fost eliberate titluri de proprietate în baza unor „acte falsificate”, după cum precizează Nicolai Bălan, pe numele unor persoane fizice pe care acesta nu le cunoaşte (nefiind rude), persoane care, ulterior, au înstrăinat terenul.

„Sunt dezamăgit de comportamentul dvs. faţă de noi, ieşenii. Remarc că este inadmisibil să nu fiu primit în audienţă cu toate intervenţiile mele de peste 5 luni. Solicit audienţa într-o problemă creată de instituţia dvs. împreună cu Instituţia Prefectului şi a Oficiului de Cadastru”, scria Nicolai Bălan, într-una dintre adresele trimise primarului Mihai Chirica la începutul lunii septembrie 2021, cu număr de înregistrare la municipalitate 99092/2021.

La această scrisoare, la fel ca altele trimise înainte şi după moment, Nicolai Bălan spune că Primăria nici măcar nu a catacdisit să-i ofere vreun răspuns. În lipsa unei reacţii din partea autorităţilor locale şi judeţene, Nicolai Bălan a mai precizat că va fi nevoit să apeleze şi la alte forme de protest în încercarea de a-i determina pe şefii Iaşului să-l primească în audienţă pentru a putea prezenta cazul său de fond funciar.

Comentarii