Un prim eşec pentru Horia Sabo

marți, 26 martie 2019, 19:42
1 MIN
 Un prim eşec pentru Horia Sabo

Judecătoria Iaşi a respins cererea directorului general de a conduce din nou Politehnica. Urmează apelul, la Tribunal, unde se va da decizia definitivă

 

 

 Primul termen al războiului pentru putere la Politehnica Iaşi a fost câştigat de conducerea actuală, reprezentată de preşedintele executiv Adrian Ambrosie. Ieri, Judecătoria Iaşi a respins cererea directorului general al clubului, Horia Sabo, de repunere imediată în drepturi. Reamintim, atribuţiile lui Sabo au fost limitate de aproape patru luni, ca urmare a unei decizii luate de aripa Ambrosie a conducerii Politehnicii. În acest timp, directorul general a rămas angajat doar cu numele la Poli. Apoi, s-a încercat concedierea lui Horia Sabo, însă acesta a intrat în concediu medical. Directorul general a comentat decizia: “Avocaţii mei aşteaptă motivarea judecătorului. Cu siguranţă vom face apel”. Ambrosie a fost extrem de mulţumit: “Instanţa a făcut dreptate. Suntem optimişti că lucrurile vor rămâne definitive la apel şi astfel vom închide definitiv acest capitol care a adus numai deservicii clubului”.  Decizia definitivă în acest caz va fi luată de Tribunal, unde Sabo are dreptul să se adreseze în termen de cinci zile.

 

Comentarii