Un TIR a împins o maşină într-un zid de protecţie, în judeţul Suceava: trei persoane fiind rănite (FOTO)

sâmbătă, 23 martie 2024, 10:00
1 MIN
 Un TIR a împins o maşină într-un zid de protecţie, în judeţul Suceava: trei persoane fiind rănite (FOTO)

O maşină şi un TIR s-au ciocnit, sâmbătă, în judeţul Suceava, trei persoane fiind rănite.

”Coliziune între un autoturism şi un autotren, pe raza localităţii Poiana Stampei. La faţa locului, s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava”, a transmis, sâmbătă, ISU Suceava.

Sursa citată a precizat că din evenimentul rutier, au rezultat trei victime, toate din autoturism. ”Acestea erau conştiente şi cooperante. După ce au fost evaluaţi medical, răniţii au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a mai transmis sursa citată.

Comentarii