Un vechi salut german şi nişte scrisori deschise

Sub supratitlul „Etica păcii şi războiul”, deci, Peter Scherle şi Gabriele Scherle (amândoi teologi) publicaseră textul „Bunul Dumnezeu” e mort. Subtitlu: Ideea judecăţii divine le-a devenit străină multor creştini. Dar nu există pace divină fără „pedeapsă”.

Autorii pornesc de la un salut german devenit şi el, între timp, aproape arhaic – s-o mai fi folosind pe la ţară prin Bavaria ori Austria, în general în spaţiul alpin: „Vergelt´s Gott!”. Adică: Dumnezeu să te răsplătească/pedepsească, să-ţi întoarcă binele făcut ori răul făcut! O vorbă românească oarecum pe aproape (deşi oarecum cu alte conotaţii) ar putea fi expresia a lăsa pe cineva în plata Domnului. Parafrazat: Rămâi/ Du-te-n plata Domnului!

„În salutul acesta”, spun Scherle&Scherle, „se menţine un adevăr care de fapt ar trebui să interzică folosirea candidă a cuvântului pace.” Cel puţin aşa cum este folosit „la demonstraţiile pentru pace, dar adesea şi la rugăciuni şi slujbe bisericeşti dedicate păcii”. De ce? Pentru că s-ar trece cu vederea faptul că nu-i aşa de simplu de străbătut drumul de la război la pace.

Din punct de vedere lingvistic, cel mai probabil că salutul s-ar fi încărcat strict pozitiv, el folosindu-se îndeobşte pentru a mulţumi cuiva pentru vreun bine făcut, scoţând expresia din contextul mai larg al dreptului şi al religiei.

„Aici este vorba de faptul că încălcarea dreptului şi înfăptuirea răului au şi ele un preţ. Dacă convieţuirea într-o comunitate este deranjată, dacă sunt răniţi oameni, ‚pacea’ nu poate fi refăcută decât dacă cei responsabili plătesc un preţ. Fără ‚pedeapsă’, fără o compensaţie pentru pagubă nu poate exista pace.”

În câmpul dreptului, acest lucru ar fi până-n ziua de azi ceva de la sine înţeles. „În măsura în care fapta poate fi încadrată juridic, ea poate fi – în funcţie de gravitate – pedepsită. Nu poate exista pace juridică fără drept penal.”

Evident, cei doi teologi discută chestiunea în legătură directă cu războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei şi cu crimele deja documentate de la Bucea şi din alte părţi: „Fără pedepsirea făptaşilor nu mai poate exista pace. Cine crede că ucrainenii ar trebui să se oprească din a-şi mai apăra ţara le cere ceva de-a dreptul obscen”. Că în Germania s-ar fi exprimat cu voce tare această cerere ar arăta pe de-o parte cât de adânc înrădăcinat ar fi în rândul nemţilor „pacifismul habitual” (Dan Diner). Sloganul Nie wieder Krieg (Nicicând iarăşi război, un clasic al demonstraţiilor pentru pace) ar însemna în prelungirea pacifismului habitual de fapt: „Lăsaţi-ne în pace cu războiul.” Pe de altă parte, ar arăta că formula Nie wieder Auschwitz (Nicicând iar un Auschwitz) s-ar prezenta destul de goală şi pesemne aşa ar şi fi fost mereu.

După ce argumentează că ideea de pedeapsă divină s-ar fi diluat, ajungând să fie chiar discreditată din punct de vedere teologic, autorii arată că de rămas ar fi rămas „’bunul Dumnezeu’ care nu ne face nimic. Care (..) nici nu mai înseamnă ceva pentru noi. Acest bun Dumnezeu n-are nimic de-a face cu duritatea vieţii. Caz în care Dumnezeu nici nu mai poate fi acuzat că permite crime precum cele de la Bucea”.

Ar fi însă o viziune greşită de-a crede într-o mântuire neapărat lipsită de violenţă în cadrul acţiunii politice. „Împotriva violenţei dezlănţuite şi sacralizată de patrairhul ruso ortodox Chiril, care vizează pe faţă o distrugere a statului şi a poporului ucrainean, nu ajută decât forţa păstrătoare de drept a apărării militare.”

Acum, să vedem „argumentele” pacifiştilor habituali în scrisoarea deschisă adresată lui Scholz: avertizând de pericolul unui al treilea război mondial, semnatarii îşi exprimă speranţa că Scholz va reveni la poziţia sa iniţială de-a nu le livra arme grele ucrainenilor. „Vă rugăm insistent să faceţi totul ca să se ajungă cât mai repede posibil la un armistiţiu; la un compromis pe care ambele părţi să-l poată accepta.”

În opinia mea, abordarea e cât se poate de naivă. Ideea din subtext, care apare apoi şi exprimată este că Ucraina va trebui să cedeze în numele binelui mai mare (the greater good): „Împărţim şi convingerea că există o datorie politico-morală principială de-a nu da înapoi fără luptă în faţa violenţei agresive. Dar tot ceea ce poate decurge de aici are limite în alte comandamente ale eticii politice”. Mda.

Pe mine personal m-a surprins cel puţin unul dintre semnatari: cantautorul Reinhard Mey, autorul celebrului cântec Über den Wolken muß die Freiheit wohl grenzenlos sein/ Deasupra norilor, trebuie că libertatea-i nelimitată – ce titlu ironic, în context, nu-i aşa?

Ei bine, câteva zile mai târziu (în 4 mai) a apărut altă scrisoare deschisă adresată lui Scholz, 57 de intelectuali (jurnalişti, scriitori, artişti) cerându-i să livreze arme Ucrainei, argumentând: „Nu-i nevoie de cine ştie ce expertiză militară pentru a şti că diferenţa dintre arme ‚defensive’ şi ‚ofensive’ nu-i o chestiune de material: în mâna celui atacat, şi tancurile şi obuzierele sunt arme defensive, pentru că servesc autoapărarea”.

Şi: „Există motive bune de-a evita o confruntare militară directă cu Rusia. Asta însă nu poate şi nu trebuie să însemne că apărarea independenţei şi libertăţii Ucrainei nu e şi problema noastră. Ea este şi o piatră de încercare cât de serios luăm nemţescul ‚Nie wieder‘. Istoria germană impune toate eforturile de-a împiedica noi războaie de alungare şi de distrugere. (…) Astăzi, Ucraina luptă şi pentru securitatea noastră şi valorile de bază ale Europei libere. De aceea n-avem voie să lăsăm Ucraina din braţe/ să cadă”.

Printre semnatari: scriitorii Wladimir Kaminer (originar din Rusia), Daniel Kehlmann şi Herta Müller.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist