De Business

Punem punctul pe știi

Unde pot pleca în vacanţă ieşenii cu curse charter

Destinaţiile cele mai promovate vor fi Creta, Antalia şi Corfu.

sâmbătă, 16 decembrie 2017, 02:50
4 MIN
 Unde pot pleca în vacanţă ieşenii cu curse charter

Unde vor putea pleca ieşenii la vară în vacanţă şi câţi bani trebuie să strângă pentru câteva zile de Tenerife, ori alte destinaţii exotice? Pentru anul care vine, firma de turism Chriastian Tour a anunţat ieri ofertele surpriză ale verii, la Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Muzeul Unirii de pe Lăpuşneanu. 

O noutate, introdusă în program chiar cu câteva ore înaintea conferinţei este aceea că din 2018 ieşenii vor putea pleca în insula Corfu, oferta înlocuind oferta din Zakynthos. "S-au stabilit detaliile zborurilor pentru la vară, pentru 2018 avem pentru exterior, cu avionul, zboruri în Creta, Antalia şi Corfu. În Creta se va pleca cu Airline iar la restul cu Blue Air. În anul 2017 am avut pentru Antalia 1.826 de pasageri, pentru Creta 2.194, iar pentru Zakynthos 1.421 de pasageri. Preconizăm că la anul pentru Antalia vor fi peste 2.000 de pasageri, deoarece lucrurile au revenit la normal, după doi ani în care în Antalia nu prea a mai mers lumea, din cauza tensiunilor din Turcia şi a atentatelor. Deja pentru 2018, avem pentru Antalia un grad de rezervare de peste 15%", a precizat Doina Grigoraş, director executiv Christian Tour. Astfel, pentru şapte nopţi de cazare, la hotel de patru stele, all inclusive, în Antalia, vacanţa porneşte de la 355 de euro de persoană, plus 95 de euro taxe aeroport.

În Creta, tot pe şapte nopţi, dar la vilă, fără masă, costul este de 237 de euro de persoană, plus 95 euro taxe aeroport. Şi ultima destinaţie, cea pe care Christian Tour nu a mai avut-o în oferte de patru -cinci ani, este insula Corfu, unde şapte nopţi de cazare la vilă, fără masă, începe de la 250 de euro plus taxele de aeroport, care sunt pentru toate destinaţiile la fel. "Anul acesta pornim din start cu un număr mai mare de zboruri, pentru că credem noi că va fi ca în 2015. Deja hotelierii din Turcia încep să limiteze perioadele şi să crească tarifele, semn că le merge bine şi au turişti şi din alte ţări. Şi ruşii au voie acum să meargă în vacanţe în Antalia, după un an de interdicţie! Raportul calitate – preţ, pentru familiile cu copii este cel mai bun aici, nu ai cum să baţi această concurenţă, rămâne destinaţia preferată!", mai adaugă directorul Christian Tours. Reprezentanţii agenţiei de turism mai adaugă faptul că în turcia a crescut gradul de siguranţă pentru străini, atât la aeroport, unde există o dublă verificare a bagajelor, cât şi la hoteluri. Pe lângă pachetele de vacanţă cu avionul există şi cele cu autocarul, puţin mai ieftine.

În această direcţia, firma a deschis la bucureşti un terminal pentru flota de autocare. De asemenea, firma a suplimentat numărul de locuri pentru Israel, foarte mulţi alegând această destinaţie, ca pelerinaj. Pentru turismul intern există HelloRomânia.eu, o platformă online care încurajează turismul la noi în ţară. "Ce ne dorim este ca fiecare român să călătorească şi să-şi cunoască ţara. Să se plimbe cu sania trasă de cai, cu căruţa, să trăiască o vacanţă ca pe vremea bunicilor. Sunt 1.700 de unităţi de cazare în România cu care colaborăm, în total sunt 16.000 şi vrem să ajungem la toate. HelloRomânia este un proiect românesc 100%", povesteşte Andra Constantin, manager de proiect.

La eveniment a fost invitat şi Alexandru Anghel, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi. Acesta a vorbit despre faptul că Iaşul are piaţa lui şi că este nevoie şi de turişti din alte ţări să ne calce pragul. "Noi ştim unde vrem să plecăm, dar trebuie să ne gândim să aducem turişti din afară. Şi companiile aeriene, şi agenţiile de turism şi aeroportul ar avea de câştigat. Pe anul 2017, pe chartere au fost 22.500 de pasageri, pe toate companiile. O cifră bună, în creştere. Se păstrează tendină de creştere de la an la an. Destinaţiile preferate au fost Veneţia, Florenţa, Munchen. Şi cursele interne ocupă un procent important, de exemplu, cursa «Marea Unire» Iaşi-Cluj-Timişoara e o noutate pentru că nu are la bază plecarea din Bucureşti", a explicat directorul aeroportului. Acesta mai spune că la Iaşi există în plan extinderea platformei şi a terminalului, deoarece creşte numărul de zboruri şi de călători. Însă rămâne de văzut cum se pot finanţa aceste proiecte. "Timpul nu ne ajută, traficul creşte mai repede decât putem noi reacţiona. Dacă suplimentezi numărul de avioane, atunci trebuie să ai unde să le pui pe platformă", a încheiat acesta.

 

 

Comentarii