Vasile Conta jurist

Studii de drept. Traseul intelectual al unei mari personalităţi este jalonat de studiile pe care acesta le-a terminat, de examenele susţinute, de mediul în care s-a format şi de oamenii şi cărţile care i-au modelat construcţia interioară. Vasile Conta a absolvit clasele primare la şcoala din Tg. Neamţ (care fusese înfiinţată în 1852) între anii 1854-1858. Termină clasele primare „cu note foarte bune, după cum dovedeşte atestatul eliberat, fiind clasificat al doilea” după cum scrie sora lui, Ana Conta-Kernbach, în biografia pe care i-o consacră. În baza notelor foarte bune obţinute la şcoala primară, Conta se va regăsi, la poziţia 6, singurul din Tg. Neamţ, pe o „Listă de elevi [din întrega Moldovă, n.m.F.C.] ce sunt recomandaţi de delegaţi şi de consiliul şcolii a se primi în numărul internilor gratuiţi a Institutului gimnazial”. Va ajunge astfel elev la Liceul Naţional din Iaşi, pe care îl va absolvi, după o serie de întreruperi şi reluări ale studiilor, în anul 1868. În septembrie 1868 trece cu brio examenul de bacalaureat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi solicită, prin concurs, o bursă de studii în străinătate Societăţii „Fătu-Pogor”. Aceasta îi va fi acordată abia în anul următor (când îşi încheia stagiul un alt bursier!) în urma câştigării concursuluiⁱ de admitere şi, consecvenţă cu proiectul de a forma viitoarele cadre necesare modernizării instituţionale a României, „Societatea pentru învăţătura poporului român şi de ajutorare a junilor români la învăţătură în străinătate”, înfiinţată în 1866 de Anastasie Fătu şi de Vasile Pogor, îi aprobă bursa pentru a urma studii comerciale la Anvers. Vasile Conta va absolvi Institutul Superior de Comerţ din Anvers, „cu distincţiune şi menţiune onorabilă”, după cum o atestă diploma emisă la 10 august 1871, dar, după îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de Societatea „Fătu-Pogor” rămâne la Bruxelles, unde trecuse examenul de „Candidat en Droit” la Universitate, încă din octombrie 1870, finalizându-şi după multe privaţiuni economice şi de sănătate, doctoratul în drept aşa cum o atestă diploma emisă de facultate la 21 iunie 1871.

Deşi fascinat de filosofia timpului, disciplină care la Universitatea Liberă din Bruxelles era dominată de personalitatea decanului Guillaume Tieberghienⁱⁱ, filosof materialist şi scientist, Conta va urma, din raţiuni practice, studii de drept influenţat, probabil, şi de sfaturile celui mai bun prieten al său, Vasile Constantinescu-Livianu, cu care a purtat o asiduă corespondenţă toată viaţa, care urma şi el studii de drept în Italia, fiind apoi avocat, director de revistă şi politician la Bucureşti. Într-o scrisoare trimisă din Gand (unde locuia pentru că era mai ieftin), Conta îi scrie prietenului său: „Tată-meu îmi scrisese să termin cursurile până în iulie că pentru mai mult timp nu poate să-mi trimită bani. Poţi să-ţi închipui în ce poziţiune eram. Studiam câte 10 ore pe zi şi făceam economii cât puteam. În fine, primii bani şi trecui cel dintâi examen la 6 iunie şi pe cel de-al doilea (din anul III) la 21, cu distincţiune. Astfel încât acum sunt doctor în Drept din Bruxelles (şi încă cu distincţiune!!!?)”. O reuşită academică ce îi va deschide zările afirmării universitare la Iaşi, la recent înfiinţata Facultate de Dritu a universităţii ieşene.

Una dintre enigmele legate de traiectoria intelectuală a lui Vasile Conta este, fireşte, întrebarea de ce a preferat dreptul filosofiei (era, la universitatea ieşeană şi facultate de filosofie!) în contextul în care, în mod evident, aceasta din urmă a fost pasiunea lui şi principalul câmp de studiu şi de creaţie originală. După moartea lui, scrie Ana Conta-Kernbach în biografie, la dorinţa tatălui lui Conta manuscrisele şi biblioteca filosofului au fost împărţite între cei doi prieteni apropiaţi ai acestuia: Vasile Constantinescu-Livianu pentru tot ceea ce ţinea de domeniul juridic şi Dumitru Rosetti-Tescanu pentru arhiva filosofică. Acesta din urmă a şi limpezit chestiunea alegerii în notiţa biografică ce însoţea ediţia primă tradusă în limba franceză, postumă, a Teoriei Ondulaţiunii Universale, publicată de Rosetti-Tescanu la Paris, în 1895. Iată ce scrie el pentru publicul occidental: „A cultiva filosofia la Iaşi, însemna acu douzeci de ani, a se expune ridicolului. […] Tot mai merge să scrii cărţi sau articole de acest fel: nimeni nu le citeşte, şi apoi liber e fiecare de a crede că, la urma urmelor, autorul e un şiret, că se ascunde acolo un scop practic, adică raţionabil. Dar să vorbeşti de filosofie, să laşi să se bănuiască că ideile abstracte sunt magnetul care te atrage mereu, îndată ce nu se mai opun piedice, când eşti cu totul singur, la tine, în halat? Ce nebunie, ce prostie pentru un profesor la facultate! Aceasta ne explică poate de ce, filosof din tragere de inimă, el nu profesa filosofia. Învăţă de silă dreptul, pentru ca să însemneze ceva în societate, deoarece filosofia nu era o profesiune, ci o infirmitate.”

De altfel, filosofia era prea puţin gustată chiar la reuniunile elitei intelectuale a vremii. În ciuda conferinţelor Junimii, unde Conta vorbeşte despre teorii contemporane ale gândirii religioase, parte a viziunii sale asupra Teoriei fatalismului, lumea educată a Iaşului acelor vremuri era prea puţin conectată la gândirea speculativă. Chiar în Junimea propriu-zisă nimeni nu avea cunoştinţe de filosofie cu excepţia lui Titu Maiorescu şi a lui Mihai Eminescu. Ambii formaţi în mediul conservator academic german, apropiaţi de gândirea kantiană şi de Schopenhauer, cu o perspectivă filosofică complet opusă pozitivismului francez şi belgian, ca şi empirismului englez, scientist şi materialist, în care îşi formase Vasile Conta sistemul filosofic propriu. Dacă Eminescu scrie admirativ despre viziunea „progresistă” a teoriei lui Conta, Maiorescu o respinge ferm şi îl va cultiva doar pe Conta-deputatul din raţiuni de Real Politik. Deşi filosofia îi va duce numele în posteritate, contemporanii îl apreciau mai degrabă pe profesorul universitar de Drept Civil şi pe strălucitul avocat împiedicat, din nefericire, de boală să-şi facă un nume prestigios în breaslă. (Continuarea în ediţia din 27 aprilie a Ziarului de Iaşi)

ⁱ Prezentându-se singur la concursul din 6 iulie 1869 (ceilalţi patru înscrişi nemaivenind să susţin concursul) este declarat admis de către comisia alcătuită din I. Lăţescu, Ştefan Micle şi N. Culianu, care, în încheierea procesului verbal, hotărăşte: „Pe aceste consideraţiuni comisiunea crede că-şi împlineşte datoria sa, recomandând comitetului societăţii pe aspirantele d. Vasile Conta, ca întrunind toate condiţiunile cerute, de moralitate şi de ştiinţă, spre a fi trimis în străinătate bursier al societăţii, pentru învăţătura ştiinţelor comerciale” cf. Documentului 200 din Arhiva Anastasie Fătu, Biblioteca Academiei Române (BAR), Bucureşti, MCLIX

ⁱⁱ Ale cărui cursuri, Conta le-a audiat şi cu care se pare, conform mărturiei surorii sale, că a avut o corespondenţă care s-a pierdut

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor