Veolia dă drumul la căldură. Este asigurat tot combustibilul necesar

sâmbătă, 06 octombrie 2018, 01:51
1 MIN
 Veolia dă drumul la căldură. Este asigurat tot combustibilul necesar

Veolia Energie Iaşi a început manevrele de pornire a sezonului de încălzire 2018 – 2019. Oficialii companiei spun, într-un comunicat remis ieri redacţiei, că această decizie a fost luată în urma analizei temperaturilor înregistrate în ultimele nopţi şi a previziunilor meteorologice pentru perioada următoare. Potrivit sursei citate, în primă fază va fi pornită centrala din Tudor şi, ulterior, de luni, cea din Holboca.

Oficialii Veolia spun că este asigurat tot combustibilul necesar pentru sezonul de iarnă. „Toate punctele şi modulele termice exploatate de Veolia funcţionează automat şi încep să furnizeze încălzire în momentul în care temperatura exterioară coboară sub 14 grade Celsius, aşa cum este înregistrată de senzorii exteriori montaţi la fiecare punct/modul termic. Atunci când temperatura exterioară depăşeşte 14 grade, punctele şi modulele termice se opresc au­tomat, în aşa fel încât clienţii să beneficieze de încălzire exact când este nevoie, în funcţie de temperaturile exterioare“, se arată în comunicat. Oficialii companiei au mai precizat că, zilele trecute, a început deja furnizarea căldurii către mai mulţi clienţi racordaţi direct la magistralele de termoficare şi alimentati prin modul termic individual, fiind vorba despre instituţii de învăţământ (creşe, grădiniţe, licee), instituţii sanitare, hoteluri sau sedii de birouri.

 

 

Comentarii