Vestea cea rea: PSD după Dragnea

În faţa hăţişului de interese ce s-ar fi cutremurat, în niciun caz destructurat, în cazul victoriei grupului Firea-Stănescu-Ţuţuianu, ierarhia mafiotă a reacţionat în forţă şi din instinct. Puterea infailibilă a mafiei pesediste nu putea fi aşadar dizolvată prin acţiunea anarhiştilor, ci doar reîmprospătată. Aceasta este şi concluzia majorităţii triumfătoare, etalată la vedere: partidul a ieşit întărit! Adică strâns unit în jurul conducătorului iubit, cel care împarte bani, titluri de nobleţe şi privilegii. Cum să rişte baronii să cadă în dizgraţia stăpânului când sursa puterii lor este chiar infailibilitatea sa? Veneau anarhiştii cu o soluţie mai bună? Nici măcar nu aveau un lider asumat. Şi atunci în cine să crezi? În cineva care vrea să devoaleze secretele frăţiei de la vârf? Ar fi fost sinucidere curată. În istorie nu s-a văzut nicio sinucidere în masă a ierarhiei mafiote.

Atunci când selecţia cadrelor de bază în PSD este esenţialmente impură, cum ar fi putut partidul accepta o schimbare? Iar cine crede că PSD este reformabil se înşeală amarnic. Doar electoratul matur, constrângerile europene şi tineretul mai pot obliga acest partid rezidual comunistoid, structurat ca un ciorchine de interese oculte, să dispară. La fel cum au dispărut speciile anacronice.

PSD este un partid atotputernic nu atât prin el însuşi cât mai ales din cauza precarităţii societăţii româneşti, sedată practic la nivelul unei paradigme mentale primitive, care reacţionează la coerciţie şi seducţie. Într-o societate care se supune politicii bâtei şi zăhărelului, care nu e capabilă să construiască alternative viabile, PSD este soluţia toxică a pescuitului în ape tulburi. Iar acest obscur ţăran teleormănean a reuşit să înţeleagă mai bine chiar decât Iliescu, cât de precară este societatea românească, practic abandonată de către elitele ei, şi cât de lesne o poţi manipula, după ce i-ai oferit iluzorii satisfacţii. Nici măcar Ceauşescu nu  a mai înţeles, la apusul carierei, acest adevăr psihologic. Dacă evoc, cu dezamăgire, echilibristica elitelor, o fac întrucât ştiu din istorie că nu este prima lor ispravă de acest fel. Şi încă un adevăr istoric. Puterea în spaţiul românesc a funcţionat după principiul haitei în cel puţin două regimuri la fel de primitive: cel fanariot şi cel comunist. Asemănările sunt frapante. O putere străină impune o elită prădalnică eterogenă, mixtură de străini şi autohtoni, a cărei unică sursă de putere este stăpânul discreţionar. Volatilitatea şi impredictibilitatea acestor elite, invers decât într-o societate structurată meritocrat, le dictează conduita cinica. Iar populismul este metoda cea mai sigură de a controla o asemenea societate.

PSD şi înaintaşii sunt continuatori ai modului politic şi mental comunist. Puterea în România nu s-a schimbat fundamental după 1989. Acest lucru l-a înţeles riguros exact Liviu Dragnea şi acoliţii. Recentul grup pucist a fost lăsat intenţionat să lucreze, dacă nu cumva a fost încurajat, pentru a demonstra că numai apartenenţa la grupul conducător asigură puterea şi accesul la resurse. Să ne reamintim: puciurile împotriva predecesorilor lui Dragnea nu au vizat filosofia politică a partidului şi nu au intenţionat să dezvăluie mecanismele oculte ale puterii, nici nu au periclitat puterea în plină expansiune, ci abia după ce liderii deveniseră inutili, prin pierderea alegerilor prezidenţiale. Vezi cazurile Năstase, Geoană, Ponta. Or, Dragnea controlează tot.

După ce ai asistat impasibil la execuţia lui Grindeanu şi Tudose; după ce te-ai lăsat umilit de propunerea lui S. Shhaideh ca premier, după ce te-ai încolonat în Piaţa Victoriei ca să-l aplauzi pe stăpân; după ce ai behăit îndelung la întrebarea sa perfidă: “Vreţi să vă conduc în continuare?”; după ce l-ai secondat în toată campania împotriva statului de drept, tinându-i isonul pe tema celui paralel, este practic imposibil să îi ceri stăpânului să facă “un pas lateral”. De aceea nu vă aplaud pe voi, penibili pucişti de operetă, care v-aţi mai şi ascuns în spatele vorbăriei şi a poalelor lui madam Firea. Veţi fi executaţi ritualic şi pe etape. Şi asta nu pentru că aţi furat focul de la Zeus, doar nu aveţi nimic în comun cu Prometeu, ci pentru că i-aţi trădat secretele şi i-aţi devoalat slăbiciunile. Nimeni nu vă va jeli la momentul căderii ghilotinei. Nici măcar pesediştii de rând. Unii mai sunteţi temporar utili, pentru că aţi adus voturi. Dar în curând nu veţi mai fi. Sunteţi deja pierderi colaterale. PSD e un partid prea mare ca să se fisureze pentru pierderea voastră. Întrebaţi-l pe Codrin Ştefănescu. Pentru că el e cel mai tare în partid, singurul care-şi permite să-l mai şi critice pe Dragnea. Doar a învăţat meseria şantajului de la unitatea mercenară a lui Vadim.

Voi, jalnici pucişti, aţi omis o învăţătură elementara a PSD, aceea că doar apartenenţa la haită îţi asigură puterea. Ce aţi riscat voi e zero la scara istoriei. Pentru că nu sunteţi cu nimic mai buni decât Dragnea. Deci nu pentru a deplânge soarta voastră scriu, ci pentru a invita la reflecţie pe cei care nu au pierdut încă exerciţiul gândirii: noi toţi riscăm să fim victime ale paraziţilor crescuţi în umbra regimului mafiot a lui PSDragnea.

Iar dacă schimbarea va fi în România, aceasta nu va veni de la elitele ei leneşe şi manieriste, cu unele excepţii notabile, ci de la generaţia tânără. Dar, cu cât se amână schimbarea, cu atât va fi mai dureroasă. Românii s-au mai schimbat, dar ei au rămas aceeaşi. Au crescut la sânul lui Iliescu, iar acum la al lui Dragnea. În fine, ar trebui să ne decidem: ori ei, ori noi. Împreună nu avem niciun viitor.

Mihai Dorin este istoric şi publicist