VIDEO Absolvenți de liceu, amendați că circulau călare pe portiere de bucurie

miercuri, 02 iunie 2021, 07:39
1 MIN
 VIDEO Absolvenți de liceu, amendați că circulau călare pe portiere de bucurie

Polițiștii constănțeni au aplicat sancțiuni contravenționale de peste 800 de lei în cazul tinerilor filmați luni, 31 mai, în timp ce se plimbau în stațiunea Mamaia călare pe portierele unui autoturism.

În ultimii ani, în Constanța, a devenit o „tradiție” ca absolvenții de liceu să „sărbătorească” într-un astfel de mod terminarea școlii, expunându-se însă unui posibil accident. Imaginile devin virale pe rețelele de socializare, dar, în același timp, ajung și la oamenii legii care se autosesizează și îi sancționează contravențional pe teribiliști

.„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța efectuează verificări în vederea identificării conducătorului auto și a pasagerilor și luării măsurilor legale care se impun în astfel de situații”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța după vizionarea acestor imagini.

Conform legii, amenda în astfel de cazuri este cuprinsă între 580 și 725 de lei, plus trei puncte penalizare în cazul șoferului.

Sursa: ctnews

Comentarii