VIDEO – Incident ciudat într-un autobuz CTP: geamuri sparte, pumni şi invective

luni, 11 decembrie 2023, 16:29
2 MIN
 VIDEO – Incident ciudat într-un autobuz CTP: geamuri sparte, pumni şi invective

Un incident controversat în care a fost implicat un tânăr şi un şofer CTP a avut loc în seara zilei de 7 decembrie 2023. Reprezentanţii companiei susţin că un călător care circula fără bilet a adus invective unui şofer, iar apoi a vandalizat cu pietre autobuzul. 

O alta perspectivă asupra incidentului din autobuzul CTP o putem regăsi într-un film postat pe grupurile de Facebook. La finalul clipului se poate observa cum tânărul acuzat de vandalism şi soferul se iau la bătaie. CTP refuză să pună la dispoziţia presei imaginile video captate de camerele video din autobuz, pe motiv că au fost predate poliţiei pentru efectuarea de cercetări.

“Joi, 7 decembrie 2023, în jurul orei 20:30, la capătul de linie al traseului  803, a avut loc un incident între un călător care circula fără bilet și șoferul autobuzului. Călătorul a folosit invective la adresa șoferului.

În urma acestui incident, călătorul a vandalizat mijlocul de transport, aruncând cu pietre și spărgând mai multe geamuri ale autobuzului.

În legătură cu acest eveniment nedorit, facem următoarele precizări:

1. Poliția desfășoară o anchetă pentru a stabili faptele exacte ale producerii evenimentului.

În cazul în care, în urma anchetei, descoperim că șoferul ar fi avut vreo răspundere în izbucnirea incidentului, acesta va fi sancționat conform regulamentului intern.

2. La capetele de trasee, călătorii nu au voie să rămână în mijlocul de transport. În timpul staționării pe capete, se efectuează diverse proceduri cum ar fi necesitatea întoarcerii autovehiculului în condiții de siguranță, efectuarea serviciilor de curățenie, verificarea POS-urilor etc.

3. Pentru ca un traseu să fie rentabil, este necesar ca cetățenii să composteze bilet la urcarea în mijlocul de transport. Dacă nu se fac încasări pe un traseu, acesta poate fi desființat.

4. Valoarea pagubelor în urma evenimentului de joi se stabilește după calculul devizului de reparații. Pentru informare, un parbriz poate ajunge între 7000-10000 lei . Înlocuirea geamurilor laterale implică alte costuri care se vor adăuga totalului reparațiilor.

5. Mijloacele de transport sunt oglinda călătorilor. Adesea observăm cum călătorii vandalizează intenționat scaunele, zgârie geamurile, stau cu picioarele pe scaune etc.

Cu cât călătorii vor respecta condițiile pe care le oferim și vor întreține curățenia și integritatea mijloacelor de transport, cu atât vom avea transport mai civilizat”, se arată într-o postare pe Facebook a CTP.

Comentarii