VIDEO: Stareț internat la Socola, acuzații de groază. Viol, sex consimțit sau halucinație?

sâmbătă, 13 martie 2021, 02:59
2 MIN
 VIDEO: Stareț internat la Socola, acuzații de groază. Viol, sex consimțit sau halucinație?

Publicaţia ieşeană „ReporterIS“ citează surse neoficiale care susţin că fostul stareţ al Schitului „Maria Magdalena“ din Ţibucani, judeţul Neamţ, care este internat de pe 5 martie la Institutul de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi, s-ar fi plâns medicilor că a fost violat.

Prelatul, despre care inclusiv reprezentanţii Mitropoliei au spus în mai multe rânduri că suferă de unele episoade de probleme psihiatrice şi că are nevoie de ajutor de specialitate, a fost adus de poliţie şi internat la „Socola“ la finalul săptămânii trecute. Conform surselor citate de „ReporterIS“, preotul a susţinut săptămâna aceasta, marţi, că ar fi fost agresat, iar miercuri a fost dus la IML şi la Spitalul „Sf. Spiridon“ pentru evaluare de specialitate, dar nu s-a ajuns la o concluzie.

„Bună dimineaţa. Sunt foarte bine, a venit Poliţia la mine la apartament, a văzut că totul e bine, nu mă sinucid, am atras doar atenţia ca să mă creadă şi pe mine cineva că nu sunt bolnav psihic. Au venit SMURD, ISU, Jandarmii, m-au verificat, totul e în regulă, sunt perfect sănătos, tensiune bună, temperatură bună, fără COVID, fără nimic, fără probleme psihice. Şi acum mergem la secţie să dau declaraţie că sunt foarte bine, treaba e bună, şi de acum justiţia să îşi facă datoria“, a spus preotul într-o filmare încărcată pe Youtube chiar din maşina de poliţie care îl lua de acasă.

El a fost descoperit într-o locuinţă din Rediu, după ce a fost raportată dispariţia sa la Poliţie. Conform surselor „Ziarului de Iaşi“, poliţia a deschis un dosar penal în cauză şi face investigaţii suplimentare, audiindu-l şi pe presupusul violator.

Primele informaţii arată că poliţiştii au primit informaţii că ar fi existat două raporturi sexuale, dar ambele cu consimţământul preotului, în două zile diferite. Contactaţi de „Ziarul de Iaşi“, reprezentanţii unităţii medicale au oferit un răspuns vag, dar din care lasă de înţeles că un astfel de caz nu ar fi avut loc.

„În ceea ce priveşte săvârşirea unei presupuse fapte de viol asupra unui pacient internat în cadrul unităţii, vă asigurăm că, în temeiul dispoziţiilor legale, conducerea unităţii ar fi anunţat imediat organele de cercetare penală“, se precizează în răspunsul remis redacţiei noastre.

Comentarii