VIDEO – Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock în timpul galei din cauza unei glume făcute despre soţia sa

luni, 28 martie 2022, 07:15
2 MIN
 VIDEO – Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock în timpul galei din cauza unei glume făcute despre soţia sa

"Nu pronunţa numele soţiei mele cu gura ta nenorocită", i-a strigat Will Smith lui Chris Rock, după ce a urcat pe scenă şi l-a pălmuit pe actorul care prezenta Oscarul pentru "cel mai bun documentar". Mai târziu, atunci când a primit statueta pentru "cel mai bun actor în rol principal", el a cerut scuze Academiei Americane de Film.

"Jada Pinkett-SmithSmith, abia aştept să văd G.I. Jane II", a spus Christ Rock, referitor la faptul că soţia lui Will Smith este tunsă la zero. 

Momentul a avut loc atunci când Chris Rock a venit să prezinte Oscarul pentru cel mai bun documentar. Actorul de stand-up a început să facă glume. Când i-a văzut pe Will Smith, nominalizat la categoria "Cel mai bun actor" pentru rolul din "King Richard”, şi pe soţia lui Jada Pinkett-Smith aşezată în primul rând, a decis să facă ceea ce credea că este o glumă. El a menţionat că Jada, care în prezent este cheală, ar putea juca în "G.I. Jane II". 

Cititi si: Filmul "CODA" a fost desemnat marele câştigător al galei. Lista câştigătorilor

Smith nu a gustat gluma şi a urcat pe scenă şi l-a lovit peste faţă pe Chris Rock.  Mulţi dintre cei aflaţi în sală au părut uluiţi de altercaţie. Diddy a fost următorul prezentator în timpul ceremoniei, unde a apărut pentru a prezenta celebrarea a 50 de ani de la lansarea filmului „Naşul”. Diddy a abordat situaţia spunând: „Will şi Chris, vom rezolva asta ca în familie. Acum mergem mai departe cu dragoste", a spus el. 

Pinkett Smith a anunţat anul trecut că s-a ras în cap după ce s-a luptat cu alopecia. "Vreau să cer scuze Academiei", a spus Will Smith în lacrimi, după ce a primit premiul Oscar pentru "cel mai bun actor în rol principal" pentur rolul din "King Richard". "Dragostea provoacă lucruri nebuneşti", a adăugat el.

 

Comentarii